Sute de fermieri salajeni asteapta finantarile europene

Magazin Salajean 12 ianuarie 2012 0

Sute de fermieri salajeni asteapta finantarile europene Tinerii fermieri salajeni mai pot depune cereri de finantare pentru proiectele aferente masurii 112 Instalarea tinerilor fermieri pana vineri, 13 ianuarie. Potrivit directorului Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Salaj, Dorin Urs, in cadrul ultimei sesiuni de cereri de proiecte aferente masurii 112 Instalarea tinerilor fermieri au fost depuse la nivel de judet 20 de proiecte. Aceasta sesiune de cereri de proiecte a fost lansata in 28 noiembrie 2011 si se va incheia in 13 ianuarie 2012. In cadrul sesiunii precedente, din vara lui 2011, au fost depuse 31 de proiecte de catre tinerii salajeni. Fondurile disponibile la nivel national pentru Masura 112 se ridica la valoarea de 50 de milioane de euro. Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect este de 40.000 de euro, cu conditia ca Uniunea Europeana sa aprobe aceasta majorare. Seful OJPDRP Salaj a reiterat faptul ca s-a propus cresterea cuantumului la 40.000 de euro de la 25.000 de euro (finantarea maxima), precum si de la 10.000 de euro la 12.000 de euro (alocarile minime).

Cea mai populara masura de sprijin in activitatile agricole, masura 112, Instalarea tinerilor fermieri se incadreaza in bugetul european (din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala) destinat Cresterii competitivitatii sectorului agricol si silvic. Finantarile vizeaza: promovarea instalarii tinerilor fermieri si sprijinirea procesului de modernizare si conformitate cu cerintele pentru protectia mediului, igiena si bunastarea animalelor, siguranta la locul de munca; cresterea veniturilor exploatatiilor conduse de tinerii fermieri; cresterea numarului de tineri agricultori care incep pentru prima oara o activitate agricola ca sefi de exploatatii si incurajarea tinerilor fermieri de a realiza investitii. Pot primi astfel de finantari fermierii care nu au implinit 40 de ani, care practica in principal activitati agricole si a caror exploatatie agricola are o dimensiune economica cuprinsa intre 6 si 40 unitate de dimensiune economica (UDE), situata pe teritoriul tarii siinregistrata in Registrul unic de identificare, la APIA si Registrul agricol.

Interesul salajenilor pentru finantarile europene este in crestere, cel mai bun exemplu fiind masura 141 la care s-au depus initial 180 de proiecte, iar anul trecut peste 700. Estimam ca pana vineri sa se inregistreze in total 40 de proiecte pentru masura 112. Cu toate ca si anul acesta Romania va beneficia de alocari foarte mari, unii fermieri vor avea unele rezerve in ce privesc investitiile din fonduri europene, stiind ca au nevoie de cofinantare, cu exceptia masurilor 112 si 141. Sunt multi care nu au lichiditati si apeleaza la imprumuturi bancare pentru a beneficia de aceste facilitati, a aratat Dorin Urs.

Anul trecut, la nivelul judetului Salaj s-au depus 31 de proiecte in cadrul masurii 112 (la care se adauga cele inregistrate in sesiunea inceputa in 28 noiembrie), 7 proiecte in cadrul masurii 121 (Modernizarea exploatatiilor agricole), doua prin masura 123 (Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere), 3 prin Schema 123, 11 in cadrul masurii 125 (Lucrari de refacere a infrastructurii), 711 in cadrul masurii 141 (Sprijinirea fermelor de semi-subzistenta), 85 de proiecte prin masura 312 (Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi), 15 prin masura 313 (Incurajarea activitatilor turistice) si 7 in cadrul masurii 322d (Renovarea si dezvoltarea satelor).

In cursul lui 2012, la nivel national vor avea loc 14 sesiuni de depunere a proiectelor aferente masurilor din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013. Pentru masura 112 va fi lansata o sesiune in perioada 1-29 iunie, pentru masura 121 vor fi doua sesiuni, in perioada 17 aprilie-16 mai si 1-31 octombrie, pentru masura 123 o sesiune in intervalul 2-31 iulie, pentru schema 123, de asemenea, va fi o sesiune intre 2-31 iulie, pentru masura 141 o sesiune in intervalul 1-29 iulie, pentru 142 (Infiintarea grupurilor de producatori) este sesiune continua. Cele mai multe sesiuni de depuneri de proiecte, patru, se vor desfasura in cadrul masurii 221, in 1-30 martie, 2-31 mai, 16 august-14 septembrie, 15 noiembrie-14 decembrie. In cazul masurii 312 (Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi) se pot depune cereri de proiecte in intervalul 1-31 august, pentru masura 313, 17 aprilie-16 mai, pentru masura 122 in perioada 2-30 aprilie si pentru programul Leader (Sprijin financiar pentru pregatirea dosarelor in vederea selectiei Grupurilor de Actiune Locala) in perioada 1-30 martie.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »