Stop poluarii – Mediul are prioritate

Magazin Salajean 13 aprilie 2009 0

 Stop poluarii - Mediul are prioritate

Elevii Liceului de Arta Ioan Sima din Zalau au desfasurat timp de cinci zile, in perioada 6-10 aprilie, actiuni de ecologizare prin colectarea de PET-uri (sticle de suc) din curtea unitatii de invatamant, din apropierea ei, in cartierul Dumbrava II si in Parcul Spitalului Judetean. Activitatea la care tinerii participa este doar una din cadrul proiectului Stop poluarii – Mediul are prioritate, care se desfasoara in perioada 12 martie – 6 iunie 2009. Pana in prezent am organizat cu un real succes trei teme ale proiectului, ca dovada fiind numarul mare de elevi implicati, respectiv 80 de copii ai claselor I-IX. Trebuie mentionat faptul ca elevii din clasele primare, indrumati cu atata suflet si grija de colegii mei, invatatorii, au demonstrat inca o data ca sunt preocupati de mediul care ne inconjoara. Impreuna cu copiii, am reusit sa strangem mai bine de 50 de saci de plastice si pet-uri, ne-a declarat unul din coordonatorii proiectului, Camelia Cosma.

La primul concurs, organizat pe data de 16 martie, tinerii scolari au participat la un concurs de afise ecologice, cu tema Sanatatea planetei – sanatatea noastra, in care s-au oferit numeroase premii si mentiuni: Premiul I – David Dumitru Esanu – clasa a VI-a B; Premiul II – Paul Gurzau – clasa a VII-a B; Premiul III – Vlad Muresan – clasa a VIII-B.

Premiile pentru clasele I-IV au fost urmatoarele: Premiul I – Miruna Duma si Sergiu Oroian – clasa a IV-a B, Bianca Sabo si Lorena Iles – clasa a III-a B, Cristina Stan si Bianca Racolta – clasa a III-a B, Cristina Sabou – clasa a III-a A; Premiul II: Ioana Iepure – clasa a IV-a B, Roxana Toc, Denisa Marincas si Carla Ispan – clasa a III-a B, Gabriel Abrudan – clasa a IV-a A, Madalina Dragos – clasa a III-a A; Premiul III: Alexandru Florin Sfat – clasa a III-a A, Razvan Lucaci, Mihai Blenche si Alexandru Bercean – clasa a III-a B, Cristiana Micle si Ioana Ciul – clasa a IV-a B, Ariane Daraban – clasa a IV-a C.

Cea de-a doua activitate a proiectului intitulata Jucarii ecologice, a avut loc pe data de 26 martie. Si de aceasta data elevii s-au bucurat sa realizeze jucarii cat mai originale, folosind diverse materiale premiile fiind urmatoarele: Premiul I – Denis Danga si Ionut Vancea – clasa a VII a – Parc auto; Premiul II – Catalin Muresan – clasa a VIII-a B Masina decapotabila, Catalin Farcas – clasa a VII-a B Trenulet; Premiul III – Andrei Sandor Minimasinuta, Denisa Iepure – clasa a V-a A, Papusica; Premiul special – Gabriel Calacean – Cutia buclucasa.

Premiile pentru clasele I-IV au fost urmatoarele: Premiul I – Cosmin Chirita si Alexandru Sfat – clasa a III a A – Din mediul nostru, Ada Ruxandra Lung – clasa a III-a A – Lucruri dragi; Premiul II – Ovidiu Pop – clasa a III-a A – Castelul turn, Ionut Daniel Pop – clasa a III-a A – Casuta bunicii; Premiul III – Andreea Muresan – clasa a I-a B – Vaza din capace; Mentiune I – Iulia Tarba – clasa a III-a A – Flori.

Cu cocazia zilei pasarilor si arborilor a avut loc o activitate numita Prietenul meu din natura, in care elevii din clasele I-VII s-au implicat in realizarea de compuneri, materiale power-point (ppt) si filmulete foarte interesante si educative. Astfel, s-au obtinut urmatoarele premii la sectiunea ppt si filmulete: Premiul I – Andreea Chis – Prieteni buni – clasa a IV-a B, Camelia Aciu – Papagali – clasa a VI-a C; Premiul II – Cezara Briscanu – Natura, prietena noastra de nadejde, Ioana Iepure – Pritena mea – clasa a IV-a B; Premiul III – Alin Berbecar – Ciocanitoarea – clasa a VI-a B.

Ma bucur ca aceste activitati ii fac constienti pe elevi ca, fara sprijinul naturii, NOI, oamenii, nu putem exista. Tocmai din acest motiv incerc sa formez tinerei generatii o educatie ecologica. Prin realizarea acestui proiect dorim sa dezvoltam in randul elevilor spiritul de initiativa, comunicarea, sa aiba loc un schimb de bune practici in vederea formarii unei educatii ecologice, formarea si dezvoltarea constiintei ecologice si a comportamentului ecologic la elevi, sa participe si sa coopereze activ alaturi de parinti in actiuni practice de ingrijire si protejare a mediului. Prin acest proiect dorim ca tinerii sa-si asume responsabilitatile fixate potrivit particularitatilor de varsta, sa-si formeze deprinderi de plantare si ocrotire a unui puiet si a spatiilor verzi din curtea scolii si vecinatatea acesteia, dar si sa-si petreaca timpul liber in natura, alaturi de parinti si cadre didactice, exersand modalitati de protejare a mediului. Totodata, elevii trebuie sa constientizeze importanta unui aer curat pentru o viata sanatoasa, sa actioneze in sensul colectarii selective si depozitarii controlate a materialelor, sa ia atitudine atunci cand sesizeaza comportamente neconforme cu normele de protectie a mediului cunoscute de ei, si chiar sa utilizeze internetul pentru a obtine informatii despre mediu, ne-a spus Camelia Cosma.

Proiectul Stop poluarii – Mediul are prioritate va contiuna cu activitati ca: plantarea de puieti Suntem prietenii padurii in data de 22 aprilie, distribuirea de fluturasi cu mesaj ecologic in 6 mai, un concurs cu tema Animale din frunze si polistiren, in data de 20 mai si un concurs de fotografie cu peisaje si plante din natura, in 3 iunie.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »