Stomatologii vor să plece din “clădirea din Păcii”

Andreea Vilcovschi 21 februarie 2013 0
Stomatologii vor să plece din “clădirea din Păcii”

Un singur medic care profesează în cadrul Policlinicii Stomatologice din Zalău şi-a exprimat, până la ora redactării acestui material, intenţia de a prelungi contractul de închiriere cu autorităţile judeţene. Potrivit oficialilor Consiliului Judeţean Sălaj, ofertele pot fi depuse până astăzi, la ora 10,
Autorităţile judeţene au decis să scoată la licitaţie publică clădirea în care funcţionează în prezent Policlinica Stomatologică, situată pe strada Păcii, nr. 10, din Zalău, întrucât contractul anterior, semnat între chiriaşi şi Ministerul Sănătăţii, a expirat.
“Când imobilul de pe strada Păcii a trecut din proprietatea Ministerului Sănătăţii în cea a Consiliului Judeţean Sălaj (în anul 2002 – n.red.), medicii şi tehnicienii au avut un timp chiria reglementată prin ordin al autorităţii centrale. Acea perioadă s-a încheiat, prin urmare trebuie organizată o licitaţie”, a declarat Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj. Licitaţia porneşte de la preţul pieţei, respectiv 16 lei/metru pătrat/lună pentru spaţiile cu activităţi medicale şi 15 lei/metru pătrat/lună pentru spaţiile comune.
Întrucât proprietarul doreşte să schimbe destinaţia clădirii, spaţiile vor fi date în chirie pe numai şase luni.
Autorităţile judeţene au stabilit ca imobilul din Păcii să constituie o soluţie de rezervă pentru Secţia Dermato-Venerice a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, care trebuie să se mute în scurt timp din imobilul de pe strada Corneliu Coposu, retrocedat moştenitorului fostului proprietar.
Policlinica Stomatologică are o suprafaţă de aproape 430 metri pătraţi, mai mult de jumătatea fiind ocupată de cabinete ce oferă servicii medicale. În prezent, în instituţie există 19 cabinete, din care funcţioneză doar cinci.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »