Statul, ţepuit de diverşi agenţi economici

Magazin Salajean 17 mai 2011 0

Statul, ţepuit de diverşi agenţi economici

17 contribuabili sălăjeni s-au sustras, în primul trimestru al acestui an, de la plata datoriilor la bugetul statului. Aceştia au fost depistaţi de către reprezentanţii Gărzii Financiare Secţia Sălaj, în cadrul acţiunilor de control pentru combaterea fenomenelor de fraudă şi evaziune fiscală. Dintre aceştia, un număr de trei agenţi economici au săvârşit fapte de natură penală a căror prejudiciu total se ridică la suma de 13,421 milioane de lei.

Sumele, după cum ne-a informat Petru Pop, comisar şef secţie, au fost sustrase de la plată la bugetul statului prin diferite metode, cum ar fi: înregistrarea în contabilitate a unor operatiuni nereale în scopul majorării TVA deductibilă şi a diminuării profitului impozabil prin majorarea de cheltuieli, sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea ficitivă sau inexactă cu privire la sediile principale sau secundare precum şi omisiunea în evidenţele contabile ori în alte documente legale ale operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Un caz deosebit l-a constituit controlul efectuat la un operator economic privind operaţiunile comerciale cu uleiuri minerale desfăşurate în perioada noiembrie 2009 – august 2010 cu o societate comercială, din judeţul Satu Mare. În baza extraselor de cont s-au putut identifica operaţiunile economice cu uleiuri minerale (în special, cu motorină Euro 5) derulate cu societatea din judeţul Satu Mare şi cu alţi parteneri din ţară, în perioada aprilie-septembrie 2010. Au fost identificaţi 20 de clienţi cărora le-au fost emise un număr de 288 facturi fiscale reprezentând motorină în valoare totală de 42,726 milioane de lei, (cele mai multe firme fiind din judeţele Bihor şi Sibiu) fără a fi înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii.

Prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor menţionate societatea s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 5,685 milioane de lei şi a TVA-ului în sumă de 7,190 milioane de lei, prejudiciu total evaluat adus bugetului consolidat al statului fiind de 12,876 milioane de lei. În aceste cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor, ne-a informat comisar şef secţie, Petru Pop.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »