Sportul, pe cale de disparitie din orarul liceenilor

Magazin Salajean 22 octombrie 2009 0

Sportul, pe cale de disparitie din orarul liceenilor

Eliminarea orei de educatie fizica din trunchiul comun si inlocuirea acesteia cu activitati sportive organizate pe echipe, inafara programului de scoala, prin masura dispusa de fostul ministru al educatiei Ecaterina Andronescu, a avut ca efect eliminarea acestei discipline din activitatea scolara. Intreaga opinie publica a criticat la timpul respectiv aceasta masura, in timp ce ministrul Andronescu sustinea cu vehementa ca elevii nu au pierdut o ora de sport, ci, dimpotriva, au castigat doua in plus. Insa, la numai o luna de la inceperea noului an scolar, situatia din liceele salajene contrazice convingerea fostului ministru. Si asta pentru ca la foarte putine licee se tin aceste ore de sport, dupa programul de scoala, printre care putem aminti de Colegiul National Silvania Zalau si Grupul Scolar Cserey-Goga Crasna. Activitatile sportive inafara programului de scoala nu decurg in niciun fel. Exact cum am anticipat, sportul dispare din orarul elevilor de liceu. Pana la urma, acele ore de care vorbea fostul ministru al educatiei s-au dovedit a fi fictive. In plus, eliminarea orelor de sport a dus si la reducerea posturilor de profesori. S-au facut foarte multe restructurari in randul cadrelor didactice, iar noi (profesorii de educatie fizica) am avut cel mai mult de suferit. Mai mult, printre aceste restructurari se numara si orele de educatie fizica de la invatamantul primar, unde profesorii de sport au fost inlocuiti de invatatori, fiind reduse astfel aproximativ 30-40 de posturi la nivelul unitatilor scolare din Salaj, a precizat Alexandru Ghiran, inspector scolar de specialitate in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj. Practic, incepand de anul scolar in curs, elevii de liceu au ramas in orar cu o singura ora de sport, in care prezenta este obligatorie. In rest, desi orele figureaza in norma cadrelor didactice, ele sunt trecute inafara programei, in categoria celor optionale si care, din pacate, pentru elevi nu prezinta importanta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »