Sportul – cel mai bun antidrog

Magazin Salajean 28 septembrie 2006 0

Sportul - cel mai bun antidrog La aproape un an de la infiintare, 1 noiembrie 2005, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Salaj pare din ce in ce mai preocupat de gasirea unor alternative sanatoase de petrecere a timpului liber pentru tineri. Dupa ce, in perioada verii, CPECA a organizat mai multe actiuni recreative cu implicarea directa a tinerilor (concursuri de inot, expozitii, diverse activitati scolare avand ca mesaj combaterea drogurilor, concursuri sportive, tabere, etc), in urma cu o saptamana, Valer Merce – coordonatorul CPECA, a lansat catre executivul Primariei Zalau propunerea ca municipalitatea sa amenajeze o baza sportiva si in Cartierul Dumbrava Nord. Este unul din cartierele cele mei mari ale orasului, in care locuiesc si foarte multi copii si tineri, insa lipsa unor spatii pentru petrecerea timpului liber ii determina sa si-l petreaca pe la colturile blocurilor, de multe ori fumand, consumand alcool sau chiar droguri. Solutia, pe care noi o vedem, cea mai la indemana este de a le oferi acestor tineri posibilitatea de a-si petrece timpul liber facand sport. Iar acest lucru s-ar putea realiza prin amenajarea in locul fostei piete agroalimentare din Dumbrava Nord a unor terenuri de minifotbal, baschet, tenis, pista pentru role, iar pe timpul iernii chiar a unui patinoar natural. Stiu ca se va ridica problema finantarii unui astfel de proiect, dar vreau sa amintesc ca terenurile respective vor putea fi inchiriate asigurandu-se, in acest fel, recuperarea integrala a investitiei .

Pe de alta parte, Valer Merce a tinut sa sublinieze faptul ca cei mai multi tineri aleg tutunul, alcoolul sau chiar drogurile o data pentru ca nu constientizeaza ireversibilitatea procesului la care se supun si efectele negative grave pe care aceste practici le au asupra vietii, iar pe de alta parte si pentru ca societatea in care traiesc nu reuseste sa le creeze suficiente alternative pentru ca ei sa-si poata exprima refuzul fata de consumul de alcool, tutun si droguri.

Initiativa CPECA este laudabila si posibil de realizat mai cu seama ca, spatiul respectiv va deveni liber in conditiile in care, piata de masini se va muta, undeva, in zona industriala a orasului. Ramane de vazut care va fi hotararea municipalitatii, daca va da curs acestei propuneri care, la urma-urmei, este la fel de importanta atat pentru tineri cat si pentru parintii acestora, care vor avea, astfel, un plus de liniste stiindu-si copii pe terenul de sport si nu pierzand vremea prin spatele blocurilor, unde pot cadea oricand prada tentatiilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »