Spitalele din Salaj nu sunt pregatite pentru situatiile de urgenta

Magazin Salajean 12 februarie 2009 0

Spitalele din Salaj nu sunt pregatite pentru situatiile de urgenta Pompierii salajeni au efectuat pe parcursul lunilor ianuarie si februarie 2009 controale la toate unitatile sanitare de pe raza judetului Salaj. Rezultatele acestor controale au confirmat mai multe nereguli in spitalele salajene, in privinta masurilor de protectie in cazul unor situatii de urgenta. Cadrele Inspectiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum Salaj au semnalat in majoritatea unitatilor spitalicesti instalatii electrice imbatranite, care reprezinta o posibila cauza de incendiu. Au mai fost constatate si cai de acces blocate prin depozitarea unor materiale. De altfel, in incinta unei centrale tremice a unui spital erau depozitate alte materiale decat cele necesare functionarii acesteia. In majoritatea unitatilor spitalicesti, dar nu in toate locurile, s-a constatat nefunctionarea iluminatului de siguranta, ne-a comunicat Andrei Crisan, purtator de cuvant din cadrul ISU Salaj. Astfel, pentru evitarea producerii unor situatii de urgenta, ISU Salaj recomanda unitatilor spitalicesti respectarea unor reguli de baza si intrarea in legalitate in privinta neconformitatilor semnalate. Saloanele pentru bolnavi nu trebuie incarcate peste capacitate, iar caile de evacuare din spitale sau policlinici trebuie pastrate in permanenta libere. Masurile si mijloacele de evacuare trebuie stabilite din timp pentru bolnavii sau pacientii care nu se pot deplasa. In cazul bebelusilor, evacuarea lor din saloanele de la maternitate se va efectua in cosuri de transport, a precizat Crisan. De asemenea in cladirile, in care sunt spitalizate persoane care nu se pot deplasa singure, se interzice existenta scarilor cu rampe curbe sau cu trepte balansate, iar scarile deschise se admit doar intre doua niveluri succesive. In saloane, pe coridoare sau case de scari, se va asigura functionarea in cele mai bune conditii a iluminatului de siguranta. In cladirile pentru sanatate etajate se recomanda dispunerea incaperilor pentru bolnavii transportabili cu targa sau caruciorul, la primele niveluri supraterane. In spitale se vor prevedea, de regula, instalatii de incalzire centrala, iar unde nu este posibil acest lucru se vor folosi sobe cu acumulare de caldura care vor avea afisat programul de functionare, persoanele care raspund de aprinderea, supravegherea si stingerea focului etc. Instructiunile in caz de incendiu in constructii de sanatate se afiseaza pe caile de evacuare si se pun pe masutele din spatiile comune de odihna si pe noptierele pacientilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »