Spatiu de joaca pentru copii la Activ Plazza

Magazin Salajean 29 iulie 2010 0

Spatiu de joaca pentru copii la Activ Plazza

Activ Plazza, unicul mall din Zalau, vine in intampinarea parintilor aflati cu treburi prin oras si care nu au cu cine sa-si lase copiii. Incepand cu aceasta saptamana, la etajul al treilea al complexului comercial, pe o suprafata de aproximativ 100 de metri patrati, functioneaza spatiul de joaca Prichindel, destinat copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani. Acesta este deschis de luni pana vineri, intre orele 9 si 21, iar sambata, intre 9 si 17, intervale in care micutii vor fi supravegheati de personal specializat, contra cost. Din toamna acestui an, Prichindel va fi deschis si duminica, ne-a dat asigurari Viorica Rus, directorul Activ Plazza.

In aceasta locatie, copiii vor gasi o gama variata de jucarii destinate varstei lor. Pentru cei mai mici dintre clienti, punem la dispozitie o piscina cu bile, trambuline ori tobogane, iar pentru cei mari, asiguram o multime de activitati distractive, de la serpentine, panouri de catarat cu pestisori, oglinzi care deformeaza si tuneluri, a precizat reprezentantul complexului comercial. Pe langa toate acestea, precizeaza Viorica Rus, piticii isi pot pune creativitatea la lucru, in cadrul unui spatiu special amenajat, unde pot desena pe tabla ori in carti de colorat. Pentru 30 de minute de joaca, parintii vor plati 6 lei.

Prichindel este si un loc ideal pentru organizarea de petreceri, cu ocazia zilelor de nastere, a onomasticelor ori a altor evenimente, oferta mall-ului cuprinzand diverse pachete de servicii, ce includ nu doar spatiul de joaca, ci si meniuri speciale pentru cei mici. Ne bucuram ca am reusit sa oferim copiilor din Zalau un loc minunat unde sa se distreze, sa-si petreaca timpul liber, fara ca parintii lor sa fie nevoiti sa se deplaseze pentru asta pana la Cluj-Napoca, a mai spus directorul Activ Plazza.

Aceasta nu este singura surpriza pe care reprezentantii mall-ului au pregatit-o celor care trec pragul complexului. Dupa cum ne-a declarat Viorica Rus, in circa doua luni, in apropierea locului de joaca Prichindel, vor fi inaugurate doua sali de cinema, fiecare a cate 30-40 de locuri, unde vor avea loc proiectii de filme pentru copii si nu numai: In cadrul petrecerilor organizate aici, vor rula atat desene animate, cat si filme pentru copii. Nu ii vom uita nici pe parinti, care se vor putea delecta cu diverse filme de box-office.

Va invitam, dragi pitici,

Cu parinti, frati si bunici,

Sa petreceti numai voi

Clipe unice cu noi.

Activ Plazza v-a pregatit paradis pentru pitici.

Cat de mari sau cat de mici,

Va veti simti minunat

Cu personal adecvat.

Astazi este ziua ta!

Meniuri v-am pregatit

Noi va spunem: Bun venit!

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »