Sindicatele din invatamant se judeca cu Casa de Pensii

Magazin Salajean 21 ianuarie 2009 0

* Doua… ba cinci… salarii pentru ajutor in caz de deces

In caz de deces al unui salariat din invatamant, familia defunctului beneficiaza de un ajutor in cuantum de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurarilor sociale, dupa cum prevede Statutul Personalului Didactic. Insa, CNPAS-ul sustine ca, potrivit legii, cuantumul ajutorului, pentru familia unui profesor decedat, este de doua salarii medii pe economie.

Astfel, Liga Sindicatelor din Invatamant (LSI) Salaj a dat in judecata Casa Judeteana de Pensii (CJP) Salaj, pentru acordarea a cinci, in loc de doua salarii, familiei cadrului didactic decedat. Procesul a inceput anul trecut, prima infatisare avand loc pe data de 22 decembrie 2008. In Statutul Personalului Didactic, aprobat de Curtea Constitutionala, se prevede ca, in caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor indreptatiti este de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetele asigurarilor sociale (articolul 106, alineatul 2). Presedintele Ligii Sindicatelor din Invatamant Salaj, Eusebiu Lehene, ne-a comunicat ca saptamana trecuta a avut loc a doua infatisare la proces a partilor implicate. In alte judete se acorda cele cinci salarii, iar in Salaj nu. Tocmai de aceea ne-am adresat Tribunalului Muncii, pentru ca reprezentantii CJP Salaj sa recunoasca legea inscrisa in Statutul Personalului Didactic, declarata constitutionala de catre Curtea Constitutionala a Romaniei. Urmeaza sa aiba loc o noua infatisare la Tribunal, la inceputul saptamanii viitoare, ne-a informat Eusebiu Lehene.

Reprezentantii Casei de Pensii au considerat ca legea lor e cea care trebuie urmata si resping cele cinci salarii. Dupa cum ne-a comunicat Olimpia Muresan, purtator de cuvant al CJP Salaj, in cazul decesului asiguratului sau pensionarului, cuantumul ajutorului de deces este de 1.702 lei. Nu conteaza ca este un cadru didactic, legea se aplica tuturor asiguratilor sau pensionarilor.

Eusebiu Lehene sustine ca in Salaj, se refuza acordarea acestui ajutor, iar cei care ar trebui sa plateasca dupa legea 19, care limiteaza ajutorul in caz de deces al unui cadru didactic la doua salarii compensatorii pentru familie. Cu legea in mana, profesorii si rudele acestora risca sa nu beneficieze de drepturile care li se cuvin decat daca dau in judecata autoritatile statului. Din datele Federatiei Sindicale Libere din Invatamant, toate procesele intentate statului de catre rudele profesorilor decedati, pornind de la aceasta interpretare a prevederilor Statutului cadrelor didactice, au fost castigate de catre acestia in judetele Mures, Buzau, Ialomita. Legea 128 are un caracter special, adica se aplica doar pentru cadrele didactice.

Ceea ce nu stiu unii angajati ai caselor de pensii este ca exista un exercitiu de drept, care spune ca legea speciala deroga de la legea generala, adica rudele profesorilor decedati au dreptul sa primeasca cinci salarii, a precizat liderul LSI Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »