Sindicaliştii BNS Sălaj cer Guvernului să renunţe la transferul contribuțiilor sociale către angajați

Aproximativ 50 de reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical Sălaj, Filiala Sălaj, au ieşit în stradă luni, 23 octombrie, de la ora 15. Protestatarii, angajaţi ai Poştei Române Filiala Sălaj şi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, au pichetat Prefectura, contestând, astfel, intenţia Guvernului de a transfera contribuţiile sociale în sarcina exclusivă a angajatului.
„BNS nu este de acord cu iniţiativa Guvernului de a transfera contribuţiile sociale din sarcina angajatorului, în a angajatului. Dacă o astfel de iniţiativă va fi pusă în practică, angajatul va lua mai puţini bani la salariu. Nu se ştie nici până la această oră din ce fonduri va fi plătit şomerul sau angajatul aflat în imposibilitate de muncă din cauza unui accident de muncă, salariatul aflat în condiu de boală sau când îşi va lua salariile restante salariatul unei firme intrate în falimen. Toate aceste elemente ne conduc la ideea că acest proiect a fost, de fapt, realizat pe genunchi şi în grabă şi, bineînţeles, împotriva salariaţilor”, a precizat Călin Balog, preşedintele BNS Sălaj.

Acesta susţine că prin demersul Guvernului, angajatului devine singurul plătitor pentru susţinerea bugetului Casei de Pensii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. „Aşa ceva nu se întâmplă nicăieri, în nicio ţară europeană, de aceea BNS spune un NU hotărât experimentelor pe angajaţii din România”, a punctat liderul sindical.
Filiala Sălaj a BNS numără aproximativ 1.000 de membri.
Astfel de acţiuni de protest au avut loc luni în 30 de judeţe din ţară. În funcție de reacția Guvernului se vor continua acțiunile de protest, conform calendarului deja anunțat, respectiv organizarea a cel puțin 10 manifestații de stradă la nivel local, în intervalul 30.10 – 10.11.2017 și a unui miting de amploare în București, precizează BNS.

Leave a Comment