Şefii de deconcentrate – prinşi că au copiat

Mihaela Moldovan 25 ianuarie 2013 3
Şefii de deconcentrate – prinşi că au copiat

Prima şedinţă de Colegiu Prefectural din acest an a avut loc vineri, pe ordinea de zi aflându-se trei subiecte: raportul anual privind implementarea Planului de acţiuni pe anul 2012 pentru realizarea în Sălaj a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2009-2012, adoptarea tematicii orientative a şedintelor Colegiului în 2013 şi prezentarea unui proiect ce vizează Programul de măsuri necesare în acest an pentru aplicarea în judet a noului Program de Guvernare.
Dacă primele două puncte au trecut fără probleme, la cel de-al treilea, directorul Serviciului de management instituţional al Prefecturii Sălaj, Mircea Ciocian, i-a muştruluit pe şefii de deconcentrate, precizând că ar fi indicat să revizuiască acţiunile luate cu “copy-paste” din anii trecuţi şi trecute la planul de acţiune pe anul în curs. De asemenea, potrivit observaţiilor făcute de Mircea Ciocian, unele deconcentrate ”nu au propus acţiuni cu rezultate cuantificabile, cu indicatori măsurabili, deşi în fiecare an s-au purtat discuţii referitoare la modul de întocmire a planului. Caracterul măsurabil trebuie să elimine subiectivismul ce poate apărea la momentul evaluării. Pe aceste considerente se impune revizuirea acţiunilor care au ca termen de realizare <> sau anul 2013”, a spus Ciocian. Acesta a atras atenţia, totodată, că nu toate deconcentratele au respectat macheta pentru elaborarea Planului respectiv, deşi aceasta le-a fost trimisă la începutul lunii printr-o adresă oficială. “Modalitatea în care este întocmit la aceasta oră Planul va conduce în cursul anului 2013 la dificultăţi în analizarea trimestrială a stadiului de implementare a planului de acţiuni la nivel judeţean”, a spus Mircea Ciocian.
Şedinţa s-a încheiat stabilindu-se revizuirea Planului de către fiecare instituţie, urmând să se insiste pe formularea unui set restrâns de acţiuni cuantificabile, propuse pentru anul în curs. 2013, actiuni care sa fie specifice SPD-ului. Transmiterea Planului revizuit se va face până la data de 15 februarie.

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 26 ianuarie 2013 at 16:10 - Reply

    Faceti hartii si planuri care oricum nu se materializeaza.De fapt trebuie sa facet ceva .

  2. ioan duscas 28 ianuarie 2013 at 08:49 - Reply

    privesc la aceasta adunare de oameni si ma intreb daca detinatorii functiilor sunt cei pe care interesul public i-ar cere pe functii !
    problema mare este ca in romania securisto-mafiota exista o retea infractionala formata din securisti care prin metode specifice controleaza justitia , politia , jandarmeria SI PRIN INTERMEDIUL ACESTORA controleaza politicul ! respectiv numirile politice ! adica prefect , subprefect , sefi de deconcentrate , inclusiv candidatii pentru o anumita functie publica !
    in salaj pentru a schimba directia nenorocita a batailor de joc in aceste domenii esentiale a candidat unnu tepes dar desi a fost ales pentru importante functii nu a reusit sa ocupe nici cea mai mica functie deoarece infractorii securisti ii anulara voturile !

  3. Anonim 28 ianuarie 2013 at 10:22 - Reply

    Acest “Colegiu Prefectural” cu planul sau de actiune este una dintre cele mai mari prostii post-decembriste.Oameni seriosi se ocupa cu treburi copilarasti.
    -Sper ca odata cu reorganizarea teritoriala sa dispara acest colegiu CU PREFECTURILE CU TOT.

Lasa un Raspuns »