Sectie de sterilizare de 25 de miliarde la Spitalul Judetean

Magazin Salajean 4 mai 2007 0

Sectie de sterilizare de 25 de miliarde la Spitalul Judetean

Directorul Spitalului Judetean Salaj – Zalau, Ioan Muresan, ne-a declarat ca in data de 15 mai a.c., destul de probabil in prezenta ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Bucuresti, Robin Barnett, va avea loc inaugurarea unei noi sectii, de sterilizare. Ioan Muresan ne-a explicat ca aceasta sectie va deservi intreaga unitate spitaliceasca pentru sterilizarea instrumentarului medical. Investitia, in valoare de 2,5 milioane de lei, a fost realizata cu sprijinul organizatiei britanice Medical Support for Romania (MSR). Aceasta organizatie, prin directorul ei, Patrick Colquhoun, este, din 1990, unul dintre principalii parteneri externi ai Spitalului Judetean Salaj – Zalau. De atunci, reprezentantii MSR au facut aproape 300 de vizite in Romania, aproape toate la Zalau. Parteneriatul cu MSR a adus Spitalului Judetean peste 3 milioane de lire sterline, fiind cheltuite direct 700.000 de lire sterline, restul reprezentand donatii in produse din partea mai multor societati medicale din Marea Britanie.

Cu ceva vreme in urma, Patrick Colquhoun, cetatean de onoare al municipiului Zalau, a declarat ca nu este nimic rusinos in faptul ca spitalele au nevoie de sprijin medical. Toate spitalele britanice sunt sprijinite de actiuni caritabile sau Ligi de prieteni. Asemenea ajutoare sunt uneori uriase, atingand chiar sume de 25 milioane lire sterline. O asemenea societate caritabila, Hinchingbrooke, a suportat costurile pentru achizitionarea unui scanner CT si, mai recent, a unui scanner MRI . E ceva normal in sistemul de sanatate si, in timp, Spitalul Judetean Salaj va fi ajutat prin asemenea actiuni iar Sprijin Medical pentru Romania nu va mai fi necesar. Datorita firii generoase a romanilor, noi, cei care am venit aici din Marea Britanie, intoarcem sentimentul ca am dat mai putin decat am primit. Este intr-adevar un proces cu doua sensuri, a declarat Patrick Colquhoun.

Spitalul Judetean Salaj – Zalau, care asteapta un ordin de ministru pentru a se transforma in spital judetean de urgenta, nu se afla la primul parteneriat. De curand, a demarat unul intre Consiliul Judetean Salaj, Spitalul Judetean si firma Tenaris Silcotub Zalau. Ioan Muresan a spus ca o prima actiune va fi vizitarea de catre conducerea unitatii salajene a spitalelor din Italia detinute de concernul Tenaris. Si in urma acestei vizite va fi definitivat un plan practic partenerial.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »