Se face si tronsonul II al centurii Zalaului

Magazin Salajean 11 ianuarie 2011 0

Se face si tronsonul II al centurii Zalaului

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a scos la licitatie contractele de constructie a opt variante ocolitoare pentru mai multe orase, printre care se numara si municipiul Zalau.

Valoarea totala a contractelor se ridica la circa 334,5 milioane de lei (circa 80 milioane de euro), iar data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare se regaseste in a doua parte a anului 2011. Avem foarte mare nevoie de inchiderea soselei de centura pana in E85, in zona Mesesului, pentru a degreva complet orasul de traficul greu, care ne creeaza mari probleme din punct de vedere al poluarii si al aglomerarii, pe strazile din municipiu. Cred ca este timpul ca situatia poligonului de trageri sa se deblocheze, iar aceasta lucrare sa poata fi finantata si realizata de Ministerul Transporturilor si CNADNR, ne-a declarat primarul municipiului Zalau, Radu Capilnasiu.

Primii zece kilometri ai soselei de centura a municipiului Zalau, reprezentand primul tronson al investitiei, au fost deschisi traficului la inceputul lunii octombrie, cand reprezentantii autoritatilor locale si cei ai constructorului au inaugurat artera de circulatie. Soseaua ocolitoare este prima pe care o are Zalaul, insa deschiderea acestui prim tronson nu presupune ca municipiul este degrevat, in totalitate, de traficul greu. Asta pentru ca, odata ajunse la podul din Aghires, toate autovehiculele care merg spre Cluj trebuie sa intre iar in oras, pe strada 22 Decembrie 1989, pentru a urca apoi pe strada Kossuth si a lua calea Mesesului. Astfel, problema va fi rezolvata abia dupa realizarea celei de-a doua etape a centurii municipiului, care va face legatura intre culmea Mesesului si primul tronson, in punctul Aghires.

Realizarea primului tronson a presupus o cheltuiala de peste noua milioane de euro, fara TVA, din care cinci milioane de euro reprezinta fonduri Phare, 1,66 milioane de euro, contributia de la bugetul central, iar diferenta de 2,44 milioane de euro, finantare de la bugetul local. Artera face legatura intre DN 1 F Zalau – Simleu Silvaniei si DJ 191 C Aghires – Zalau, avand un punct de jonctiune cu Autostrada Transilvania. Al doilea tronson, care va avea o lungime de sase kilometri, implica o investitie de circa 16 milioane de euro. In opinia autoritatilor locale, investitia reprezinta un obiectiv de interes national, menit sa fluidizeze traficul in nord-vestul tarii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »