Scrisoare deschisă

magazinsalajean 14 martie 2013 5
Scrisoare deschisă

CĂTRE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ZALĂU

Stimaţi aleşi ai Municipiului Zalău,
Grupul de socializare de pe reţeaua Facebook, AMINTIRI DESPRE ZALĂU, s-a înfiinţat acum circa un an. Iniţial, scopul acestui grup a fost prezervarea a ceea ce a fost romantic şi frumos în oraşul copilăriei şi tinereţii multora dintre noi, depănarea unor amintiri şi postarea unor fotografii mai vechi sau mai noi reprezentând acest minunat oraş. Ulterior, punând cap la cap amintirile şi povestile de care ştiam fiecare separat, am rămas surprinşi să descoperim o frumuseţe aparte pe care acest oraş o ascunsese şi pe care ne-a dezvăluit-o încet-încet. Analizând fotografiile, legendele şi poveştile de altadată ale vechiului târg, am constatat că ZALĂUL MERITĂ CEVA MAI MULT decât asigurarea unei gospodăriri eficiente, indiferent ce fel de culoare politică ar avea edilii care manageriază această gospodărire. Am decis atunci să luăm poziţie şi să milităm pentru un Zalău al noului şi al vechiului deopotrivă. Pentru un Zalău care să nu fie doar gospodărit cu mintea, ci şi cu inima. Zalăul merită mai mult. ZALĂUL MERITĂ SĂ-ŞI CONSERVE CLĂDIRILE VECHI, MONUMENTELE şi FÂNTÂNILE ARTEZIENE! Aşa după cum Zalăul MERITĂ să-şi vindece rănile deschise de dinainte sau de după 1989! Lansăm în acest sens un apel:
HAIDEŢI SĂ FACEM CEVA PENTRU ACEST ORAŞ!
Sunt multe lucruri care se pot face şi cu bani puţini… Dar, cu suflet mult, cu pasiune, cu dăruire… Haideţi, aşadar, să facem din Zalău un oraş în care să ne simţim bine, un oraş de care să fim mândri, un oraş frumos atât prin ceea ce este vechi, cât şi prin ceea ce este nou, un oraş pe care să nu îl uite niciodată cei care trec prin el!
Din aceste motive, am făcut un apel pe reteaua de socializare, pe care vi-l trimitem şi dvs., aleşilor, cetăţenilor şi îndeosebi intelectualilor nostri: NU MAI STAŢI DEOPARTE. Spuneţi-vă părerea. Propuneţi. Asumaţi-vă responsabilităţi. Căutaţi sprijin. Întrebaţi. Cereţi. Faceţi. Refaceţi. Să rămână ceva în urma noastră…
DAŢI O NOUĂ VIAŢĂ ORAŞULUI NOSTRU!
În ceea ce ne priveşte, noi, membrii grupului AMINTIRI DESPRE ZALĂU, ne angajăm să vă trimitem periodic nişte solicitări ale unor lucruri care considerăm că ar trebui făcute pentru ca acest oraş să fie mai frumos, mai special. Aceasta este o prima solicitare.
Ştim cu toţii că, de exemplu, Piteştiul este cunoscut drept oraşul lalelelor. Cum este cunoscut, după părerea dvs. Zalăul pe care îl conduceţi, Zalăul în care trăim cu toţii? Nu ştiţi, pentru că, din păcate, acest oraş nu are o identitate proprie. Şi pentru că nu are o identitate proprie, NU ESTE CUNOSCUT.
De aceea, pe lângă toate celelalte decizii şi măsuri pe care le luaţi pentru a gospodări acest oraş, aveţi o misiune de suflet:
SĂ DAŢI MUNICIPIULUI ZALĂU O IDENTITATE PROPRIE!
În acest sens, după părerea noastră, ceea ce are Zalăul mai deosebit faţă de alte oraşe sunt trei lucruri: FÂNTÂNILE CU APĂ ARTEZIANĂ, PĂLINCA DE ZALĂU şi MUNŢII MESEŞ… De aceea, într-un prim pas, credem că ar trebui să gândim împreună să facem ceva în acest sens. Cu ce începem?
Ne vom referi în acest prim demers, la fântânile cu apă arteziană din Zalău. Aşadar…

1. FÂNTÂNILE CU APĂ ARTEZIANĂ

Credem că Primăria ar trebui să se gândească cum s-ar schimba faţa acestui oraş DACĂ FIECARE FÂNTÂNĂ AR DEVENI UN MIC MONUMENT. Haideţi să folosim apa arteziană care curge astăzi în mod banal şi grosolan prin nişte simple ţevi fixate temeinic între nişte betoane obtuze, precum gândirea celor care le-au conceput! Şi când ne gândim la refacerea unor fântâni, nu ne referim la fântâni mari, dotate cu pompe, lumini şi alte dotari de acest fel. Ne gândim la nişte simple fântâni, amenajate cu marmură, andezit sau granit, cu acumularea şi căderea liberă a apei, care să menţină totuşi posibilitatea umplerii canistrelor de către cei interesaţi. Ne gândim la un design care să ne ducă înapoi în timp în vremurile când fierul forjat, bronzul şi marmura se reuneau într-un mod fericit pentru a înnobila atmosfera TÂRGULUI DE ALTĂDATĂ…
Considerăm că fântânile ar trebui inventariate şi puse (repuse) în stare de funcţionare. Câteva fântâni, mai vechi (fântâna din faţa Prefecturii, fântâna de lângă statuia lui Wesselenny), s-ar putea renova dupa imaginile vechi care există în arhive. Din câte ştim, fântânile s-ar putea face (reface) cu bani din fonduri europene. Cu bani din sponsorizări, subscripţie publică… În jurul acestor fântâni s-ar putea dezvolta nişte mici oaze de popas sau de petrecere plăcută a timpului liber. Cu timpul, fântânile Zalăului ar putea deveni nişte veritabile atracţii, inclusiv turistice. Pentru aceasta, în acest proiect ar trebui implicaţi oameni de specialitate dar şi oameni cu bun gust, pentru a nu ne trezi în final cu nişte noi kitch-uri în oraşul nostru.
Fântânile vechi ar trebui refăcute aşa după cum arătau ele cândva. Fântânile noi ar trebui proiectate în acelaşi ton, adecvat zonei în care se găsesc. Lângă fântâni s-ar putea posta fotografii mari reprezentând fântânile sau zona respectivă aşa cum au fost ele imortalizate acum mulţi ani. Fântânile ar trebui să aibă şi un nume. Numele lor e important, atât în ceea ce priveşte menţinerea unor denumiri vechi, de exemplu „Fântâna cu îngeraşi” sau „Cireşica” cât şi denumiri noi, cum ar putea fi: „La răscruce de gânduri”, „Fântâna de marmură”, „Fântâna cailor”-la fostul obor etc.
Vă rugăm, aşadar să luaţi act de propunerea noastră, să evaluaţi posibilităţile existente şi să ne informaţi dacă propunerea noastră este realizabilă şi oportună. Vă invităm să vă daţi mâna şi să visaţi un Zalău, nu numai eficient, curat şi operaţional ci şi un ZALĂU ROMANTIC şi, de ce nu, un Zalău turistic.
În ceea ce ne priveşte, vă promitem că noi suntem şi vom fi perseverenţi, poate chiar incomozi atât cât le stă bine unor cetăţeni responsabili. Vă promitem, totodată, că vă stăm la dispoziţie cu sufletul nostru mare de zălăuani romantici care vor ca oraşul lor să fie cel mai frumos oraş. Şi cum am putea face asta, cum am putea să continuăm să construim Zalăul nou, Zalăul copiilor şi nepoţilor noştri, dacă am uita de vechiul Zalău, de Zalăul nostru, al părinţilor, bunicilor şi strămoşilor noştri?
Haideţi, deci SĂ ADUCEM TRECUTUL ÎN REALITATEA PREZENTULUI !

Cu stima,
Mircea Naroşi, Iudit Kovacs, Kurti Barna, Marcela Drăguşin, Kerekes Edit, Simona Ciulea, Daniel Mureşan – în numele grupului AMINTIRI DESPRE ZALĂU

Comentarii

comments

5 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 14 martie 2013 at 16:12 - Reply

    Pe Capilnasiu il intereseaza si se zbate sa apuce doar cei ii este lui de folos sau firmelor sale clientelare, ce le umple buzunarele lacome ale liberalilir salajeni, deci demersul d-voastea nu are sanse.

  2. Domnu ' Vucea contra Mucea 14 martie 2013 at 18:30 - Reply

    Lasati lantul Amintirilor in seama primei Marii!
    O sa tina minte Zalaul,toti care trec,au trecut si vor trece prin elu!
    Nu cred ca mai sunt in tara asta nacajita multe locuri in care in plin centru fie sa te stropeasca masinile pe trotuar,fie sa-ti rupi masina in plin carosabil,fie sa-ti pice tencuiala de pe blocuri in mekla!
    Vai mamii lui de munipiciu cum zicea un prostalau,ce ai fost si ce-ai ajuns!
    Dam vina pe unguri ca nu e caldura in scoli nu pe putoarea si indolenta alesilor numa ei stiu cummsi dam cu prafuri si artificii in contribuabil pana-l ia mama Dracului!
    Il ametim cu stroboscoapele si piuiturile semafoarelor instalate a-mpulea numa unde nu trebe sunt si montam in apropierea lor capcane cu iz de covorase pentru bietii orbi ca sa fim sigur ca si mutzesc cand cad dupa ce se impiedica de ele!
    Orasul horrorr,cu minunata lui fantana cu fosti ingerasi,actualmente tranformati in gitani si taximetristi,care au facut buda publica din coltul ala de Rai si spalatorie auto ad-hocus-pocus-flocus!
    Decat asa amintiri si actualitati,mai bene pe groapa de gunoi de la Criseni!Macar acolo stii corect unde te afli si nu iti faci iluzii!
    Am zis!

  3. gyorgy c. papp 16 februarie 2014 at 23:44 - Reply

    Noi inca ne mai aducem aminte ce mult a insemnat o sticla de apa curata arteziana dupa un meci de tenis pe linga stadionul de fotbal in anii 70′, asa este Mircea ? asa ca va doresc din suflet sa aveti putere si curaj sa mentineti valorile noastre de demult in societatea voastra de astazi din Zalau.

  4. Anonim 26 februarie 2014 at 19:09 - Reply

    “SĂ DAŢI MUNICIPIULUI ZALĂU O IDENTITATE PROPRIE!
    În acest sens, după părerea noastră, ceea ce are Zalăul mai deosebit faţă de alte oraşe sunt trei lucruri: FÂNTÂNILE CU APĂ ARTEZIANĂ, PĂLINCA DE ZALĂU şi MUNŢII MESEŞ”…
    Ati uitat…(poate voit) de istorie…de monumente, case memoriale, care reprezinta istoria Zalaului… sunt aducere aminte oricui cine a trecut prin Zalau, prin ceeace reprazinta.

  5. Balazs Miki 26 februarie 2014 at 19:12 - Reply

    “SĂ DAŢI MUNICIPIULUI ZALĂU O IDENTITATE PROPRIE!
    În acest sens, după părerea noastră, ceea ce are Zalăul mai deosebit faţă de alte oraşe sunt trei lucruri: FÂNTÂNILE CU APĂ ARTEZIANĂ, PĂLINCA DE ZALĂU şi MUNŢII MESEŞ”…
    Ati uitat…(poate voit) de istorie…de monumente, case memoriale, care reprezinta istoria Zalaului… sunt aducere aminte oricui cine a trecut prin Zalau, prin ceeace reprazinta.

Lasa un Raspuns »