Schimbări importante privind contribuţiile la pensii

Olivian Vadan 17 aprilie 2013 0
Schimbări importante privind contribuţiile la pensii

O parte dintre sălăjenii care plătesc contribuţii la sistemul public de pensii nu vor mai fi nevoiţi să achite aceste contribuţii. Vizaţi sunt titularii de întreprinderi individuale, persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, membrii de întreprinderi familiale, persoanele fizice autorizate sau persoanele care realizează venituri din profesii libere. “Prin Ordonanţa Guvernului 8/2013, prevederile referitoare la persoanele care nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situaţiile menţionate, în temeiul cărora a fost emis şi Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 1714/2012 prin care a fost aprobată actuala procedură de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale, precum şi a unor formulare, au fost modificate”, se arată într-un comunicat remis de către ANAF. Astfel, în conformitate cu noile prevederi, persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma îndemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute, dacă se încadrează în una sau mai multe dintre situaţiile menţionate. În aceste condiţii, preşedintele ANAF a emis un proiect de ordin prin care propune aprobarea modelului şi a conţinutului formularului 601 privind încetarea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale şi aprobarea procedurii de încetare a obligaţiei de plată a acestor contribuţii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »