Satenii din Crasna, loviti din nou de inundatii

Magazin Salajean 28 iulie 2010 0

Satenii din Crasna, loviti din nou de inundatii

Zeci de gospodarii din localitatea Crasna au fost inundate, pentru a doua oara in doar 48 de ore, in urma precipitatiilor abundente cazute marti dimineata. Pericolul i-a pandit pe sateni si dupa ce apele raului Crasna au depasit, in jurul amiezii zilei de ieri, cu peste 30 de centimetri cota de inundatii.

Codul galben de precipitatii anuntat de luni seara si pana marti dupa-amiaza, s-a adeverit in Salaj, din cauza precipitatiilor insemnate cantitativ fiind inundate peste 120 de gospodarii din localitatea Crasna. La fata locului s-au deplasat echipajele de interventie din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj, precum si pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Crasna.

Seful ISU Salaj, Adrian Chichisan, ne-a declarat ca in zonele de risc de pe malul raului au fost amplasati saci de nisip. Pompierii au intervenit cu motopompa pentru scoaterea apei din curtile si beciurile a cateva zeci de gospodarii. De asemenea, vom asigura zonele de risc de inundatii pe raul Crasna, pana la incheierea intervalului de avertizare hidrologica. Situatia este insa sub control, a mentionat Chichisan. Din nefericire, si culturile oamenilor au fost afectate de inundatii in proportie de 70-80 la suta, au fost colmatate sute de fantani si inundate cateva zeci de hectare de teren arabil.

Directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Salaj, Dumitru Gorgan, a afirmat ca apele raului Crasna au depasit ieri cota de inundatii cu aproape 40 de centimetri. Cota maxima atinsa in cursul zilei de marti s-a inregistrat in jurul orei 13, cand a ajuns la aproximativ 432 de centimetri. O ora mai tarziu, apele au fost in scadere, pericolul ca raul sa iasa din matca fiind in scadere, ne-a comunicat directorul SGA Salaj.

Ca urmare a ploilor abundente cazute in weekend pe raza localitatii Crasna, au fost afectate de inundatii trei locuinte, curtile si beciurile a 120 de gospodarii, 100 de hectare de teren arabil, 40 de hectare de pasuni si fanete, 300 de fantani au fost colmatate, s-a distrus un podet, un kilometru din drumul judetean 191C, un kilometru din drumul judetean 108G si 15 kilometri de ulite comunale au fost spalate de ape. Codul galben de precipitatii s-a incheiat ieri seara, in jurul orei 18.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »