Sarmarii nu au cazut la pace cu conducerea Cuprom

Magazin Salajean 16 noiembrie 2010 0

Sarmarii nu au cazut la pace cu conducerea Cuprom

Sindicalistii din fabrica de sarma incearca sa inteleaga situatia delicata in care se afla Cuprom, insa nu vor sa auda de diminuari salariale. Oamenii isi cer drepturile salariale restante si ameninta cu greva generala daca nu gasesc intelegere in randul patronatului.

Desi a trecut aproape o luna de la declansarea grevei de avertisment, salariatii fabricii de sarma Cuprom Zalau nu au reusit, inca, sa ajunga la un numitor comun cu reprezentantii patronatului in ceea ce priveste noul contract colectiv de munca. Negocierile sunt in derulare. Am avansat cu discutiile, am gasit solutii la doua din cele sase articole, insa nu am semnat contractul de munca pe unitate, ne-a declarat Stefan Boros, liderul de sindicat din cadrul Cuprom Zalau, care nutreste in continuare speranta ca problema va fi rezolvata pana la finele anului in curs.

Pana cel tarziu in 31 decembrie 2010 trebuie sa incheiem contractul dintre angajati si conducere. In cazul in care nu vom reusi, nu excludem declansarea grevei generale, a mai spus reprezentantul sarmarilor salajeni. Potrivit lui Boros, neintelegerile dintre cele doua parti ar putea fi solutionate mai simplu daca oficialii companiei le-ar plati celor 99 de lucratori creantele salariale: Angajatorul trebuie sa plateasca fiecarui salariat circa 800 de lei, bani reprezentand restante din lunile august si septembrie 2010. Daca si-ar achita aceste obligatii, am putea fi si noi mai intelegatori si sa facem concesii. In prezent, mai spune liderul de sindicat, fac obiectul litigiului primele si indexarea salariilor cu inflatia din trei in trei luni: Conducerea pare sa fie de acord cu introducerea sporurilor de vechime si de conditii de munca in salariu, insa vrea sa elimine primele de Paste, Craciun si de vacanta, precum si indexarea salariilor cu inflatia din trei in trei luni. Pierderea acestor drepturi va presupune salarii mai mici pentru personalul din fabrica.

Reamintim ca in data de 21 octombrie, circa 60 de angajati de la Cuprom Zalau au intrat in greva de avertisment, cu intreruperea activitatii timp de doua ore. Oamenii au protestat, astfel, fata de refuzul conducerii de a semna prelungirea vechiului contract colectiv de munca.

Cuprom, cel mai mare producator de cupru din Romania, s-a confruntat cu probleme financiare si a intrat in insolventa la sfarsitul anului 2008, dupa ce Tribunalul Comercial Bucuresti a admis procedura de faliment la solicitarea unei firme de consultanta. Fabrica de la Baia Mare a fost inchisa, iar 200 de persoane, lasate fara slujbe. Chiar daca pe poarta unitatii de la Zalau nu a fost pus, cel putin deocamdata, lacatul, lucrurile nu sunt prea roz nici aici. Din cauza diminuarii comenzilor, se lucreaza doar in sectia trefilare, celelalte doua – laminorul si emailarea – fiind inchise. In prezent, fabrica mai numara doar 99 de salariati.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »