Sarbatori cu buget injumatatit fata de anul trecut

Magazin Salajean 7 decembrie 2009 0

Sarbatori cu buget injumatatit fata de anul trecut

In cea de-a doua iarna de criza, romanii vor strange cureaua si vor cheltui doar jumatate din sumele alocate sarbatorilor anul trecut. Cel putin, asa arata un studiu recent realizat de MEDNET Marketing Research Center, in perioada 16-23 noiembrie, pe un numar de aproximativ 100.000 de persoane din mediul urban.

Ca sa se descurce cu pusculita, romanii vor trebui sa reduca mult cheltuielile de sarbatori. Si cum nu se pot face economii prea mari la energie electrica, apa si gaze naturale, intr-o perioada cand toata familia e acasa, romanii vor dramui la sange cumparaturile pe care le vor face de sarbatori.

Studiul realizat de MEDNET Marketing Research Center arata ca reducerea cheltuielilor se va face in doua directii: in primul rand, romanii vor renunta in totalitate la unele produse, cum ar fi ornamentele de brad, incaltamintea si produsele de imbracaminte. Cum pusculita este mult mai goala decat iarna trecuta, multi romani au raspuns ca vor renunta chiar si la bradul de Craciun. Pentru aceste produse nealimentare specifice sarbatorilor de iarna orasenii vor aloca, in medie, 321,09 de lei, bugetul fiind mai mic pentru 45,3 la suta dintre repondenti fata de anul trecut.

Pentru produsele alimentare gen prajituri, produse de patiserie, mezeluri, fructe sau bauturi alcoolice, se va aloca, in medie, 556,13 de lei, aceasta suma fiind, pentru 47,6 la suta dintre repondenti, mai mica, in comparatie cu cea alocata iarna trecuta pentru aceeasi categorie de cheltuieli.

Electrocasnicele nu mai sunt prioritati

Nici electronicele si electrocasnicele nu sunt pe lista de cumparaturi in aceasta iarna, ca de altfel nici produsele de imbracaminte si cosmeticele, releva studiul sus amintit. Intrucat creditul bancar nu mai poate fi obtinut doar cu buletinul si cum fiecare banut este atent calculat si directionat pe cheltuieli prioritare, romanii nu isi mai permit sa investeasca pentru dotarea propriilor locuinte cu aparatura ultimul racnet. Plasmele, computerele, sistemele audio si chiar si masinile de spalat sunt amanate pentru anul viitor, cand poate, poate situatia financiara se va imbunatati.

O a doua categorie de reduceri vizeaza cantitatile de produse, precum si calitatea acestora, 35,6 la suta dintre cei intervievati spunand ca vor achizitiona mai putina carne, de exemplu, sau mai ieftina.

Cadouri de urgenta

Nu a scapat de restrictii nici bugetul pentru cadouri, aproape jumatate din persoanele chestionate avand de gand sa cheltuie mult mai putin pentru a face surprize celor dragi de Craciun si Anul Nou. Se vor cumpara obiecte mici si ieftine, fata de cadourile scumpe care se achizitionau anii trecuti. In medie, suma vehiculata de oraseni pentru daruri este de 526,82 de lei, in timp ce suma alocata pentru calatoriile din vacanta de iarna este de 1.312,50 de lei. La acest segment, 10 la suta dintre cei intrebati au afirmat ca au redus sumele pentru calatorii, fata de anul trecut, destinatiile preferate fiind cele cu preturi mici si situate cat mai aproape de casa.

Facand un calcul simplu, pentru majoritatea din cei 100.000 de romani chestionati, sarbatorile sunt afectate de criza, iar bugetul cu care vor trebui sa se descurce de Craciun si Anul Nou se va invarti, in medie, in jurul sumei de apro-ximativ 15.000 de lei.

Salajenii se intind doar cat le e plapuma

Salajenii vor taia mai ales la categoria cadouri, ornamente de pom, ba chiar vor renunta la impodobirea bradului pentru a se descurca financiar de sarbatori.

Elena Rus, de 37 de ani, din Zalau, ne-a declarat ca va gati mai putine feluri de mancare si nu va cumpara brad.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »