Sanctiuni mai drastice pentru soferii care consuma alcool

Magazin Salajean 23 decembrie 2011 0

Sanctiuni mai drastice pentru soferii care consuma alcool Conducatorii auto prinsi conducand autoturismele dupa ce au consumat un pahar de vin sau o bere vor fi sanctionati mai drastic incepand de anul viitor. De la 1 ianuarie intra in vigoare noul Cod Rutier care scade pragul alcoolemiei de la care fapta este considerata infractiune, premiind soferii cu dosare de cercetare penala. Daca in prezent conducatorii auto prinsi la volan cu o alcoolemie sub 0,8 grame/litru de alcool in sange erau sanctionati contraventional, noile prevederi stabilesc aceasta limita la 0,5. Cei depistati in trafic peste acest prag se vor alege cu dosar de cercetare penala, riscand o pedeapsa intre 1 si 5 ani de inchisoare. De asemenea, vor ramane pentru 90 de zile fara permisul de conducere, acesta fiind suspendat de catre organele de politie.

Consumul de alcool la volan este una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere grave. O persoana a decedat si alte 11 au suferit rani grave in accidentele rutiere petrecute in primele zece luni ale acestui an, pe drumurile judetului Salaj, pe fondul consumului de alcool. In acelasi interval de timp, politistii rutieri au prins in actiunile desfasurate pe drumurile publice 320 de conducatori auto aflati sub influenta alcoolului, peste 100 dintre acestia avand o alcoolemie de peste 0,4 miligrame/litru de alcool pur in aerul expirat, respectiv mai mult de 0,8 grame/litru de alcool in sange.

Noua legislatie privind circulatia pe drumurile publice prevede cresterea semnificativa a plafoanelor amenzilor, eliminarea punctelor de penalizare, precum si sanctiuni pentru proprietarii masinilor, indiferent daca acestea se aflau sau nu la volan in momentul incalcarii legislatiei. De asemenea, noile prevederi conduc la suspendarea permisului de conducere pe doi ani pentru soferii violenti.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »