Salariile medicilor, in functie de indicatorii de performanta

Magazin Salajean 22 august 2007 0

Salariile medicilor, in functie de indicatorii de performanta

* Ministerul Sanatatii propune cresterea sau diminuarea salariilor de baza ale medicilor, in functie de performanta unitatii sanitare in care activeaza. La nivelul judetului Salaj, exista 294 de cadre medicale incadrate cu carte de munca.

Salariile de baza ale medicilor din unitatile sanitare publice cu paturi, cu exceptia medicilor din comitetul director, ar putea fi majorate sau diminuate, in functie de indicatorii specifici de performanta ai managementului sectiei, compartimentului, laboratorului sau serviciului medical.

Propunerea de proiect de salarizare a medicilor, a Ministerului Sanatatii, prevede ca majorarile slaria;e sa fie incadrate in bugetul de venituri si cheltuieli al sectiei, compartimentului, laboratorului sau serviciului medical unde activeaza medicul.

Conform propunerii de act normativ, salariile de baza individuale ale medicilor ar putea fi majorate proportional cu nivelul indicatorilor de performanta, insa nu mai mult de 50 la suta sub nivelul salariului de baza individual.

In conditiile in care spitalul, sectia, compartimentul, laboratorul sau serviciul medical dispun de venituri proprii, in afara de cele primite in urma contractului incheiat cu casa de asigurari de sanatate locala, salariile de baza individuale ale medicilor ar putea fi majorate pe baza unor criterii similare de performanta, cu mai mult de 50 la suta, insa nu mai mult de 100 la suta.

Referitor la aceasta posibila majorare sau diminuare a salariilor cadrelor medicale, directorul executiv adjunct al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Salaj, dr. Sanda Stanca, ne-a declarat ca nu cunosc intreaga legislatie a Uniunii Europene in domeniu, insa, daca in majoritatea statelor din comunitatea europeana metodologia de salarizare a cadrelor medicale din spitale tine cont de realizarea indicatorilor specifici de performanta, atunci si noi ar trebui sa ne aliniem acestui format. Evident, o crestere a salariului este absolut necesara pentru personalul medical, dar si pentru personalul TESA din spitale si din alte unitati medicale.

Fluctuatiile salariilor de baza ale medicilor se vor face trimestrial, numai dupa evaluarea indicatorilor de performanta si executia bugetului de venituri si cheltuieli al sectiei, compartimentului, laboratorului sau serviciului medical.

In alta ordine de idei, modificarile salariilor individuale sunt propuse de seful de sectie, de laborator sau serviciu medical si sunt aprobate de comitetul director al spitalului.

In cazul compartimentelor aprobate diferit in structura spitalului, procentul concret de majorare sau diminuare a salariilor de baza individuale ale medicilor este propus de directorul medical si este aprobat de managerul spitalului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »