Salariile, în scădere

Magazin Salajean 12 iulie 2011 0

Salariile, în scădere

Salariile din luna mai au scăzut cu 2,8 la sută faţă de cele din luna aprilie, dar au crescut cu 2,1 la sută faţă de cele din luna mai 2010. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, câştigul salarial mediu net din luna mai a fost de 1.458 de lei, cu 40 de lei mai mic decât în luna aprilie. Cel mai mult au câştigat angajaţii din ramura intermedieri financiare şi din asigurări (3.482 de lei), la polul opus situându-se angajaţii din ramura hoteluri şi restaurante (cu 854 de lei).

Diminuarea câştigurilor românilor în luna mai faţă de luna aprilie a fost justificată de Elena Mureşan, directorul DJS Sălaj, prin faptul că în cea de-a patra lună a anului s-au acordat prime ocazionale (de Paşte), ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru Paşte), ori pentru că s-au realizat producţii şi încasări mai mari, în funcţie de contracte. Totodată, scăderea veniturilor salariale în luna mai a fost determinată şi de nerealizări de producţie, de încasări mai mici, a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice.

Câştigurile medii nete ale salariaţilor din hotele şi restaurante au crescut cu 0,5 la sută faţă de luna aprilie, iar a celor din sănătate, cu 0,4 la sută. Diminuări ale veniturilor salariale s-au înregistrat în cazul angajaţilor din ramurile: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (cu 12,1 la sută mai puţin), tranzacţii imobiliare (cu 9,7 la sută mai puţin), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (cu 6,4 la sută mai puţin), intermedieri financiare şi asigurări (cu 5,1 la sută mai puţin), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (cu 4,8 la sută mai puţin).

Salariile sălăjenilor au crescut în primele patru luni ale acestui an. Potrivit aceleiaşi surse, câştigul salarial mediu brut pentru luna aprilie a fost de 1.509 lei, cu 2,5 la sută mai mare fată de începutul anului, iar câştigul salarial mediu net a fost de 1.112 lei, cu 1,8 la sută mai mare faţă de aceeaşi perioadă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »