Salarii mai mari la Centrul pentru Boli Rare din Zalău

Adela Farkas 17 august 2012 1
Salarii mai mari la Centrul pentru Boli Rare din Zalău

Angajaţii cu studii superioare din cadrul Centrului pentru Boli Rare din Zalău finanţaţi din bugetul judeţului vor beneficia de o creştere salarială. Decizia a primit vineri “undă verde” din partea consilierilor judeţeni care au aprobat majorarea salariilor pentru cinci specialişti care activează în această unitate. Remunerarea lor a fost susţinută prin proiectul Consiliului Judeţean Sălaj, “Programul de finanţare a activităţilor de asistenţă socială prestate de unităţile de cult şi entităţile care acordă asistenţă socială persoanelor cu nevoi sociale asistate”, pentru anul 2012. Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare NoRo din Zalău este inclus în acest program cu un număr de 65 de persoane remunerate cu salariul minim pe economie (700 de lei lunar). Cinci dintre acestea, dat fiind faptul că au studii superioare, vor fi plătite cu 1.230 lei lunar. Dorica Dan, şeful centrului ne-a spus că aceste persoane, care iniţial au lucrat aici ca voluntari, iar ulterior au fost angajate ca lucrători sociali, sunt: psihopedagogi, asistenţi sociali, sociolog şi logoped, fiecare cu mai multe specializări. Centrul NoRo este frecventat de 35 de copii (din Zalău şi din judeţ), cu boli rare şi dizabilităţi şi este singurul furnizor de servicii terapeutice personalizate şi individualizate pentru bolile rare. Prin serviciile oferite în cadrul Centrului NoRo se asigură beneficiarilor activităţi terapeutice (terapie comportamentală, senzorială, logopedie, kinetoterapie, hidroterapie, masaj, fizioterapie, managementul greutăţii), activităţi socio-educative, melo-terapie, art-terapie, terapie-ocupaţională. Activitatea centrului se bazează pe conceptul de îngrijire integrală, motiv pentru care personalul angajat în activităţile zilnice este cu studii superioare cu multiple specializări.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. ion 17 august 2012 at 21:22 - Reply

    felicitari lui tibi si sponsorilor, fara ei n-ar fi fost posibil asa ceva in romania! multa sanatate si,,la mai mare,,

Lasa un Raspuns »