Sălajul nu are bani pentru refacerea drumurilor

Andreea Vilcovschi 8 februarie 2013 8
Sălajul nu are bani pentru refacerea drumurilor

“2013 va fi un an de consolidare, nu de dezvoltare”, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, menţionând că bugetul pe anul în curs înregistrează o creştere nesemnificativă faţă de prevederile iniţiale ale bugetului pe 2012. Ca urmare, autorităţile judeţene au fost nevoite să delimiteze priorităţile şi să stabilească lucrările ce pot suferi amânare.
Potrivit sursei citate, vor fi întrerupte lucrări de reabilitare ale unor drumuri din Sălaj, în special cele care vizează refacerea covorului asfaltic. “Veniturile alocate din bugetul pe 2013 pentru infrastructura rutieră au o creştere foarte mică faţă de anul trecut. În aceste condiţii, nu vom mai putea face investiţii noi. Ba mai mult, va trebui să renunţăm la unele lucrări începute în 2012, în principal la cele care vizează turnari de covor asfaltic”, a explicat şeful administraţiei judeţene.
Printre porţiunile de drum ce vor fi private de lucrări de reabilitare se numără Ortelec-Creaca şi tronsonul dintre drumul naţional şi Treznea. Pentru finalizarea acestor investiţii, spune Marc, ar fi nevoie de circa 2 milioane de lei.
În schimb, conducerea judeţului şi-a propus să continue lucrările de reabilitare la Dragu, pe sectorul de drum Românaşi-Agrij, dar şi pe tronsonul Buciumi-Vânători.

Statul a tăiat din porţia copiilor instituţionalizaţi
Un alt capitol ce va avea de suferit este cel al asistenţei sociale. Preşedintele CJ Sălaj susţine că sunt diminuări în alocările statului pentru serviciile sociale, în special pentru copiii îngrijiţi în centrele sociale ce aparţin de autoritatea judeţeană. “Gradul de acoperire este de maxim opt luni”, a anunţat Tiberiu Marc, adăugând că îşi pune speranţe în alocările suplimentare pe care le va aduce rectificarea bugetară. Anul acesta, Sălajul ar urma să primească de la bugetul de stat, 16,82 milioane de lei pentru asistenţă socială, faţă de 16,75 milioane de lei în 2012. Din această sumă, 9,8 milioane de lei sunt destinaţi protecţiei copilului, cu 327.000 de lei mai puţin decât în urmă cu un an.
În condiţiile unui buget similar celui de anul trecut, autorităţile judeţene şi-au propus să finalizeze, până la mijlocul lui 2013, proiectul de reabilitare a drumului judeţean Românaşi – Benesat şi pe cel de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. “De asemenea, spune oficialul, va fi continuat proiectul , pe care vrem să-l aducem la 60 la sută şi vom demara proiectul circuitul castrelor romane”.

Comentarii

comments

8 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 8 februarie 2013 at 16:43 - Reply

    Bine mai ca salajul are bani de Zile romane,Zilele Cetatii,orasului,catunului,comunei si mai stiu eu ziua mamii cui mai exista!
    Bine ca au bani de pocnitori si artificii!
    Doamne scoate-ti prostii la plimbare,doar,doar or astupa toate gropile!
    Asta pe printzipul ,,prost de da in gropi,,!

  2. vica 9 februarie 2013 at 20:15 - Reply

    GUNOAIE

  3. Anonim 9 februarie 2013 at 21:12 - Reply

    da bani de dat la Biserica ortodoxa mai aveti?

  4. un vitezoman 10 februarie 2013 at 16:14 - Reply

    SUNTETI DE 20 DE ANI LA CONDUCEREA JUDETULUI SI NU SE VEDE NIMIC, SA VA FIE RUSINE LA TOTI , NU SE VEDE LA POPULATIE LA VOI SE VEDE.

  5. Tirle 10 februarie 2013 at 20:38 - Reply

    Discutam despre atragerea de bani europeni. Dumneavoastra, domnilor de la C.J.Salaj nu puteti, sau nu aveti capaciatatea pentru a dezvolta proicte care sa duca la dezvoltarea regiunii, avand in vedere ca Salajul are un potential turisic deosebit, insa datorita neimpicari frumoasele zone turistice ale Salajului nu pot fi vizitate intrucat mereu va scuzati ca nu sau alocat fonduri pentru investitii. Daca munciti ca de aceea vam ales, se pot obtine fonduri in vederea rebilitarii drumurilor care pot duce la dzvolarea turismului. Nu aveti decat sa reabilitati drumul judetean Nusfalau- Sag- Tusa Vanatori, pentru a vedea o frumoasa parte a zonei .
    Poate cu sprijinul presei asteptam un raspuns in acest sens.

  6. TEPES 11 februarie 2013 at 14:35 - Reply

    NUSFALAU PLOPIS TREBUIE REABILITAT……………..FIE SI PT CA PE ACEST TRASEU SE AFLA ……O FABRICA CE DA DE LUCRU LA PESTE 800 DE OAMENI …………H A N N A Instruments.
    ………….oare nu merita ?

  7. Viorel 12 februarie 2013 at 11:27 - Reply

    Ce sa mai vorbim de drumurile din Zalau! S-a cheltuit o avere cu zona Livada Meses, unde sunt zone mari nelocuite, iar zone cu teren intravilan de 20 de ani sunt lasate in noroi. Se vede ca acest primar distribuie fonduri dupa interese.

  8. anonim 21 februarie 2013 at 17:47 - Reply

    cînd se va asfalta drumul comunal gîrbou -calacea ?ati primit odata bani pentru asa ceva amintitiva d-le primas,dar vau fost luati pentru ca împreuna cu lili leati dat alta destinatie,nu vau fost de ajuns cele 670.000 ron. ?.ce raspuns dati domnule primas ?.

Lasa un Raspuns »