Salajenii vor locuri de munca

Magazin Salajean 27 aprilie 2009 0

Salajenii vor locuri de muncaSute de salajeni s-au inghesuit la Bursa Generala a Locurilor de Munca organizata vineri, la Casa Armatei din Zalau, in speranta ca isi vor gasi un loc de munca. Stransi de dimineata devreme pe scarile din fata cladirii, oamenii au tabarat inauntru in momentul deschiderii usilor, pentru a se inscrie printre primii la postul dorit.

Peste 600 de persoane s-au prezentat in data de 24 aprilie, la Bursa Generala a Locurilor de Munca, organizata de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj, unii increzatori, altii mai putin, ca vor pleca de acolo angajati. Ioan Ilies, de 47 de ani din Zalau, fost lacatus sudor, acum pensionar de boala cu drept de munca (la jumatate de norma), ne-a spus ca prefera un loc de agent de paza. Am mai fost la Bursa Locurilor de Munca, insa e prima data cand particip. E foarte multa lume aici, astfel ca 80 la suta dintre cei prezenti nu-si vor gasi slujbe. Am sperante insa, cum spera intotdeauna romanul!, a afirmat Ilies. Nici Valentin Mocut, de 49 de ani, tot zalauan, fost tamplar, acum somer din disponibilizari, nu crede ca are foarte multe sanse. Sper sa ma angajez tot in domeniul in care am lucrat. Insa e foarte multa lume aici, ne-a spus Valentin. Desi trecut de 50 de ani, Ioan Peter e mai optimist si vrea un job in domeniul constructiilor. Am lucrat din 1969 ca fierar betonist la trusturile de constructii din tara. Din toamna anului trecut n-am mai avut de lucru, insa sper ca astazi sa gasesc ceva. Nu am studii, insa am experienta, s-a aratat increzator barbatul de 52 de ani. Si tinerii, absolventi de liceu sau facultate cautau un loc de munca. Am lucrat si in strainatate si in tara, am venit aici sa-mi incerc sansa, vreau sa vad ce mi se ofera, ne-au declarat tinerii. Sergiu But, de 24 de ani, din Zalau, vrea si el un loc de munca. Am cautat, sa ma angajez, anunturi in ziare, pe internet, insa sunt foarte putine si prost platite. E prima data cand vin la Bursa, ne-a spus Sergiu.

Din pacate pentru multi din cei prezenti, din 70 de agenti economici invitati sa participe la bursa, nu s-au prezentat decat 22, oferind 321 de locuri de munca pentru muncitori necalificati, in meseriile de zidar, tamplar, electrician, economist, agent vanzari, in domeniul serviciilor si in industria alimentara etc. Principalele domenii in care au fost oferite locuri de munca sunt confectiile, care au solicitat 70 de confectioneri si 70 de muncitori necalificati, in industria alimentara, care au oferit 10 locuri in preparare conserve, 10 muncitori necalificati, trei laboranti si trei maistri productie. Totodata, si in domeniul serviciilor oferta a fost consistenta, pentru locuri de ospatar, barman, cameriste, manipulanti, vanzatoare, agenti de paza, ingrijitori de animale etc., ne-a declarat Mircea Pop, directorul executiv al AJOFM Salaj. Potrivit datelor de la AJOFM Salaj, vineri au fost selectate in vederea incadrarii 218 persoane aflate in cautare de loc de munca, din care patru in baza Legii 116/2002. Pe langa acestea, si Centrul Militar a intervievat 34 de persoane care doresc sa urmeze cariera militara, dintre care au selectat 20.

Numarul ridicat al celor prezenti la bursa este o consecinta directa a ratei somajului inregistrata la nivelul judetului Salaj. La sfarsitul lunii martie, randurile somerilor au fost suplimentate cu alte 819 persoane, ajungandu-se astfel la 7.942 de someri in judet. Rata somajului a ajuns in luna martie la 7,4 la suta, cu 0,7 procente mai mult fata de luna februarie a anului si cu 2,7 procente mai mult ca in aceeasi perioada a anului trecut. Se constata o crestere semnificativa a numarului de someri inregistrati datorata mai ales numarului mare de persoane inregistrate ca someri indemnizati, persoane provenite din activitati economice si disponibilizate in lunile anterioare. Speram insa ca, prin Bursa Locurilor de Munca sa fie incadrate in munca cat mai multe persoane, a afirmat directorul AJOFM Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »