Salajenii s-au vaccinat contra virusurilor gripale

Magazin Salajean 17 decembrie 2008 0

Salajenii s-au vaccinat contra virusurilor gripale

In fiecare an, pentru a veni in ajutorul populatiei, Ministerul Sanatatii Publice (MSP) a distribuit gratuit, in fiecare judet din tara, vaccinuri antigripale, chiar inainte de inceperea sezonului rece. Astfel, pentru anul 2008, in judetul Salaj au fost alocate, in trei transe, 46.900 doze de vaccin. Daca, pana nu demult, populatia refuza vaccinul antigripal, prin neprezentarea la vaccinare, din datele furnizate de Autoritatea de Sanatate Publica (APS) Salaj pana in data de 15 decembrie a.c. au ales sa se vaccineze impotriva gripei aproape 45.000 de salajeni. Au fost trecute in catagrafia ASP trimisa catre minister persoanele cu risc inalt de complicatii cauzate de gripa, si anume, persoane, adulti si copii, rezidente in institutii de ocrotire sociala, precum si pacientii unitatilor care gazduiesc persoane, de toate varstele, cu afectiuni medicale cronice, adultii si copiii cu afectiuni medicale cronice pulmonare sau cardiovasculare, inclusiv copiii cu astm. Tot in lista celor inregistrati pentru vaccinarea antigripala gratuita se afla si persoanele aflate in evidenta cu diagnostic de diabet zaharat, cei care au necesitat dispensarizare medicala in ultimul an din cauza unor boli metabolice cronice (altele decat diabetul zaharat), disfunctii renale, hemo-globinopatii sau imunosupresie (inclusiv indusa medicamentos), copiii si adolescentii (6 luni – 18 ani) care au fost supusi terapiei indelungate cu aspirina, fiind astfel la risc sa dezvolte sindrom Reye dupa gripa, persoane de toate varstele infectate cu HIV si cele de peste 65 ani.

Pana in data de 15 decembrie 2008 au ales sa se vaccineze contra virusurilor gripale 44.803 de persoane din tot judetul, in teren ramanand 2.097 doze de vaccin antigripal, ne-a comunicat Mihai Cheseli, purtator de cuvant al ASP Salaj.

Desi initial s-a stabilit prin catagrafia trimisa catre MSP necesitatea in judet a 57.894 doze de vaccin antigripal, nu au ajuns in Salaj decat 46.900. S-a observat o retinere din partea populatiei fata de vaccinul antigripal. Avand in vedere acest aspect, MSP a considerat ca aceasta cantitate de 46.900 doze de vaccin antigripal este suficienta, eventual putand suplimenta aceasta cantitate in perioada urmatoare, ne-a comunicat Mihai Cheseli.

Anii trecuti, oamenii erau nemultumiti ca nu sunt destule doze de vaccin. Dar acum raman in stocuri vaccinuri nefolosite. Multi cetateni cred ca vaccinul antigripal ii fereste pe timpul iernii si de o simpla raceala. Insa, in realitate, el protejeaza impotriva imbolnavirii cu virusul gripal, virus ce, in combinatie cu alte afectiuni de sanatate, ar putea duce chiar la deces.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »