Salajenii, printre cei mai afectati de concedieri pe timp de criza

Magazin Salajean 24 aprilie 2012 0

Salajenii, printre cei mai afectati de concedieri pe timp de crizaCei trei ani de criza economica si-au pus amprenta nu doar asupra locurilor de munca disponibile pentru salajeni, ci cu atat mai mult asupra posturilor reduse si a concedierilor masive din sectorul bugetar, dar si privat.

Potrivit unui studiu realizat de Econtext.ro, Salajul se situeaza pe locul 13 dintre toate judetele tarii in ceea ce priveste numarul concedierilor din ultimii trei ani. Mai precis, daca la inceputul anului 2009 erau in judet 48.945 de angajati, in luna ianuarie a anului in curs s-a inregistrat o scadere a numarului de angajati pana la 41.523. Prin urmare, evolutia numarului de angajati in cei trei ani de criza a inregistrat un trend descendent, cu circa 7.400 de angajati concediati in aceasta perioada. Procentual, numarul celor care detin un loc de munca a scazut in ultimii trei ani cu 15,20 la suta, situand judetul pe locul 13 la nivel national intre judetele cu cei mai multi concediati.

Din pacate, criza economica a avut efecte devastatoare pe piata muncii, aproape 600.000 de persoane fiind concediate in ultimii trei ani, la nivel national. Astfel, daca la inceputul anului 2009 erau angajati in jur de 4,7 milioane de romani, anul acesta a inceput cu circa 4,1 milioane de romani angajati, cu 566.500 de salariati mai putin.

Scaderea numarului de angajati este un fenomen intalnit in toate judetele tarii. Cel mai afectat judet este Mehedinti, unde unul din cinci angajati si-a pierdut locul de munca in ultimii trei ani. Astfel, daca in ianuarie 2009 erau putin peste 50.000 de angajati, in aceeasi luna de anul acesta numarul a scazut la circa 40.300 de angajati, respectiv cu 19,4 la suta. Urmatoarele in lista sunt judetele Alba (19,3 la suta), Olt (18,8 la suta), Braila (18,2) si Caras-Severin (17,8 la suta).

De cealalta parte, sibienii au avut ceva mai scutiti de valul concedierilor, avand in prezent aproximativ 114.000 de salariati, cu doar putin peste 8.000 mai putin decat acum trei ani, respectiv cu 6,6 la suta mai putin angajati decat in ianuarie 2009. Maramuresul se situeaza pe penultimul loc in ceea ce priveste numarul concedierilor, avand 92.000 de angajati, cu 6,8 la suta mai putin decat in urma cu trei ani, urmat de Bucuresti (7,4 la suta), Cluj (7,9 la suta) si Timis (9,3 la suta).

Chiar daca locul detinut in acest top nu ii confera o pozitie favorabila in privinta locurilor de munca, Salajul se numara printre cele sapte judete din intreaga tara in care numarul concedierilor nu a depasit 7.500 de salariati.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »