Salajenii, invatati cum sa renunte la fumat

Magazin Salajean 20 noiembrie 2009 0

Salajenii, invatati cum sa renunte la fumatFumatorii salajeni au fost invitati ieri, de Ziua Nationala fara Tutun, sa renunte la tigari pentru o zi. Marcata in fiecare an in a treia zi de joi a lunii noiembrie, aceasta zi ofera cadrul informarii si sensibilizarii populatiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun si la dreptul fiecaruia de a trai sanatos. In acest sens, reprezentantii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPEGA) Salaj, ai Crucii Rosii – filiala Salaj, ai Directiei de Sanatate Publica si ai Directiei Judetene pentru Tineret au desfasurat, cu aceasta ocazie, mai multe activitati atat in municipiu, cat si in alte localitati din judet. Si anume, au fost desfasurate vizite in scoli pentru informarea elevilor, precum si activitati stradale de distribuire de materiale informative referitoare la nocivitatea fumatului. Am desfasurat actiuni si in cadrul programului < Stinge tigara >, respectiv intalniri cu bolnavii cu afectiuni provocate de fumat. Au avut loc zece intalniri de genul cu 303 pacienti, in care li s-au prezentat materiale informative si s-au purtat discutii pe tema fumatului si a efectelor sale, ne-a declarat Valer Merce, coordonator CPEGA Salaj, adaugand ca doreste sa continue acest proiect in randul bolnavilor din sectiile de boli interne si cardiologie.

Cu tigara in coltul gurii, prea devreme

Tot de Ziua Nationala fara Tutun, au fost prezentate rezultatele unui studiu realizat in randul a peste 300 de elevi de liceu cu varsta de 16, respectiv 17 ani, asupra prevalentei consumului de tutun. Astfel, dintre elevii chestionati, aproape jumatate au recunoscut ca au fumat cel putin o data de-a lungul vietii, peste 27 la suta au fumat cel putin o data in ultimele 12 luni, iar peste 16 la suta au fumat in ultima luna. Studiul arata ca, de cele mai multe ori, tinerii aleg sa fumeze fie pentru a fi acceptati mai usor in randul colegilor si prietenilor, fie ca urmare al influentei anturajului din care fac parte. Potrivit studiului, peste 67 la suta dintre cei care au completat chestionarele fac parte dintr-un grup in care aproximativ jumatate fumeaza. Ingrijorator este faptul ca o proportie semnificativa a adolescentilor atribuie consumului de tutun aspecte benefice. Aproape 37 la suta dintre adolescenti au spus ca s-ar simti mai relaxati consumand tutun, peste 35 la suta ca i-ar ajuta sa se distreze mai bine sau sa devina mai populari, iar 21 la suta dintre adolescenti sustin ca fumatul le-ar creste increderea in fortele proprii si i-ar transforma in persoane mai sociabile, a precizat Valer Merce. In acest sens, reprezentantii institutiilor mai sus amintite si-au propus o serie de masuri: editarea de materiale cu continut specific atat pentru tineri cat si pentru parinti, intalniri cu adolescentii, precum si dezvoltarea colaborarii cu specialisti in domeniu etc.

Cabinet de consiliere si tratament antitutun

In cadrul programului Stop fumat, la nivel national, in mai multe judete au fost infiintate cabinete cu specialisti pneumologi pentru consilierea fumatorilor in renuntarea la tutun. In aceste cabinete se ofera consiliere psihologica si tratament celor care vor sa renunte la fumat. Salajenilor le sta la dispozitie medicul specialist pneumolog doctor Gabriel Gavrilut. Cei care apeleaza la acest centru vor primi indrumare si ajutor pentru a renunta la tutun. Specialistii recomanda celor care vor sa se lase de fumat sa isi alcatuiasca mai intai un plan de actiune si sa gaseasca un inlocuitor pentru tigara si sa renunte dintr-o data, nu pe etape.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »