Sălăjenii divorţează pe bandă rulantă

Mihaela Moldovan 19 septembrie 2012 0
Sălăjenii divorţează pe bandă rulantă

Conform unei analize făcute de Direcţia de Statistică Judeţeană Sălaj, tot mai puţini sălăjeni se prezintă în faţa ofiţerului de stare civilă pentru a-şi declara dragostea pentru restul vieţii împreună. În schimb, însă, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere a numărului de cupluri care divorţează.
Astfel, 169 de cupluri şi-au unit destinele, în luna iulie a acestui an, numărul căsătoriilor fiind mai mare cu 69 la sută mai mult faţă de luna precedentă, dar chiar şi aşa, datele arată că sălăjenii care s-au căsătorit în luna respectivă sunt cu 1,7 la sută mai puţini faţă de cei care au spus „Da” la Starea Civilă în iulie 2011.
Potrivit Direcţiei de Statistică Judeţene Sălaj, în perioada ianuarie – iulie, s-au înregistrat 571 de căsătorii, mai puţin cu 0,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Rata nupţialităţii în luna iulie 2012 a fost de 8,4 căsătorii la mia de locuitori (5 la mie în luna precedentă şi 8,6 la mie în luna corespunzătoare din anul precedent, n.r.).
Tot în luna iulie 2012, s-au înregistrat 30 de divorţuri, mai mult cu 3,4 la sută faţă de luna precedentă şi de 2,3 ori mai mult faţă de luna iulie 2011. În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2012 s-au înregistrat 222 de divorţuri, cu 16,2 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
În ceea ce priveşte rata divorţialităţii în luna iulie 2012, aceasta a fost de 1,50 divorţuri la mia de locuitori (1,45 la mie în luna precedentă şi 0,65 la mie în luna corespunzătoare din 2011).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »