Sălăjenii care îşi caută de lucru sunt aşteptaţi la Bursa generală a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj organizează vineri, 12  aprilie, Bursa generală a locurilor de muncă. Evenimentul are loc la  Cercul Militar (Casa Armatei) începând cu ora 9.00. Potrivit organizatorilor, până în prezent, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă au confirmat participarea  22 agenți economici care oferă 234 locuri de muncă. Cele mai multe locuri de muncă oferite sunt pentru persoanele cu studii medii sau fără studii sunt: confecţioner, consultant asigurări,tâmplar, electrician, mecanic, şofer, sudor,operator CNC şi lăcătuş mecanic. De asemenea, pentru persoanele cu studii superioare  sunt disponibile  13  posturi – majoritatea de inginer în diverse specializări. Cu această ocazie, reprezentanţii AJOFM Sălaj reamintesc angajatorilor că pot beneficia de subvenții pentru încadrarea în muncă a șomerilor. Printre  măsurile  destinate  creșterii  șanselor  de  ocupare  a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii. În acest sens, persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele  categorii:  şomeri  peste  45  ani  sau părinți  unici  susţinători  ai  familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Subvențiile se acordă la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile mai sus menționate. De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru  a  solicita  pensia  anticipată  parţială  sau  de  acordare  a  pensiei  pentru  limită  de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării,  până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Totodată, AJOFM Sălaj acordă subvenţii şi angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Astfel, angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc,  la  cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 2.250  de lei lunar.

Facilitățile  financiare  destinate  stimulării  încadrării  în  muncă  sunt  susținute  și  prin proiectele  implementate  de  ANOFM  și  cofinanțate  din  Fondul  Social  European  prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

One Thought to “Sălăjenii care îşi caută de lucru sunt aşteptaţi la Bursa generală a locurilor de muncă”

  1. Anonim

    In Zalau exista Michelin si Tenaris rextul e pamflet.

Leave a Comment