Sălăjenii au câştigat mai bine în iulie

Mihaela Oprea 18 septembrie 2012 0
Sălăjenii au câştigat mai bine în iulie

Câştigul salarial mediu nominal brut pe judeţ în luna iulie a acestui an a fost de 1.639 de lei, în creştere faţă de luna precedentă, potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj. Cu toate acestea, sălăjenii continuă să câştige mai slab cu aproape o pătrime faţă de câştigul salarial mediu brut pe economie.
“Câştigul salarial mediu nominal brut pe judeţ în luna iulie 2012 a fost de 1.639 de lei, mai mic cu 23,7 la sută faţă de câştigul salarial mediu brut pe economie, iar cel net de 1.199 de lei, mai mic cu 22,9 procente faţă de câştigul salarial mediu net pe economie. Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu net pe total judeţ a crescut cu 8,9 la sută, înregistrând un plus de 0,3 la sută pe total ţară”, se arată în informaţia de presă.
Efectivul de salariaţi pe total judeţ la sfârşitul lunii iulie a fost de 43.086 de persoane, mai mare cu 59 de persoane faţă de luna precedentă şi cu 1.349 de persoane faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.
Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net pe total judeţ şi indicele preţurilor de consum pe total ţară, în luna iulie 2012 a fost de 108,3 la sută faţă de luna precedentă, de 104,8 la sută faţă de luna decembrie 2011, de 104,4 procente faţă de luna iulie 2011 şi de 93,1 la sută faţă de anul 1990.
Rata inflaţiei, determinată pe baza evoluţiei preţurilor de consum la principalele mărfuri alimentare, nealimentare şi tarifelor la servicii, în luna iulie a fost de 0,59 la sută faţă de luna precedentă, de 2,25 la sută faţă de luna decembrie 2011 şi de 3 procente faţă de luna iulie 2011.
Rata medie lunară a inflaţiei în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2012 a fost de 0,3 procente, la acelaşi nivel cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul precedent.
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie 2012 în judeţul Sălaj era de 5.768 de persoane, reprezentând 1,3 la sută din numărul total pe ţară al şomerilor, mai mare cu 9,5 la sută faţă de luna precedentă şi mai mic cu 6,3 la sută faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Din total, numărul şomerilor aflaţi în plată la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă era de 1.775 de persoane.
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2012 a fost de 5,4 la sută în raport cu populaţia activă civilă de la 1 ianuarie 2011, mai mare cu 0,6 la sută faţă de rata pe total ţară.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »