Salajenii, amenintati cu executarea silita

Magazin Salajean 29 septembrie 2010 0

Salajenii, amenintati cu executarea silitaAjunsi in imposibilitatea de a-si plati ratele, tot mai multi salajeni risca sa-si piarda locuintele. Nevoite sa-si recupereze banii dati sub forma de credite inainte de criza, bancile din Romania recurg la masuri extreme si isi executa silit clientii rau-platnici. Potrivit statisticilor Bancii Nationale a Romaniei, salajenii figurau, la finele lunii august, cu datorii de peste 193 milioane de lei, reprezentand 8,5 la suta din valoarea totala a impru-muturilor contractate de la institutiile de credit din judet. In urma cu un an, restantele populatiei din Salaj se ridicau la 115,2 milioane de lei, adica aproape 5,3 la suta din totalul creditelor accesate.

Majoritate bancilor si-au facut sectiuni speciale de executari silite pe site-urile proprii, pentru a atrage cat mai multi doritori pentru imobilele scoase la vanzare. Oferta este extrem de diversificata: de la vile si la apartamente, la terenuri si spatii comerciale. Desi in unele cazuri preturile se situeaza sub nivelul pietei, cumparatorii nu se prea inghesuie. Cererii reduse i se adauga si procedura greoaie, numai organizarea primei licitatii – notificarea clientului, evaluarea proprietatii, publicarea anuntului de vanzare – putand dura pana la 90 de zile. In plus, persoanele interesate sa achizitioneze un imobil licitat trebuie sa depuna o garantie reprezentand 10 la suta din pretul de evaluare, desi nu-l poate vizita in prealabil. In cazul in care proprietatea este adjudecata, cumparatorul are la dispozitie cel mult o luna pentru a achita suma.

CEC Bank, singura banca ramasa in portofoliul statului, incearca sa valorifice, in urmatoarea luna, peste 150 de imobile recuperate de la clientii care au ajuns in imposibilitatea de a-si plati ratele la creditele contractate. Printre aceste se numara si doua case situate in Zalau, prin a caror scoatere la licitatie institutia bancara spera sa recupereze o creanta in valoare de peste 200.000 de lei, reprezentand creditul accesat de datornic, dobanzile aferente, precum si penalitatile de intarziere.

Banca nu este, insa, singura care organizeaza astfel de licitatii. Aproape toate bancile care opereaza in judetul Salaj au fost puse in situatia de a scoate la vanzare terenuri si locuinte ce au apartinut unor persoane ajunse in incapacitate de plata. Cum piata locala imobiliara este departe de a-si fi revenit, licitatiile de acest gen nu au succes de prima data. Este si cazul unui teren de 1.250 de metri patrati, situat pe strada Sarmas, in Zalau, scos pentru prima data la mezat in 1 septembrie 2010, pentru 52.500 de euro. Nimeni nu s-a aratat, insa, interesat de a achizitiona acest imobil de la Banca Romaneasca. Asa se face ca pretul de pornire este redus cu 25 la suta fata de valoarea stabilita initial, semn ca bunurile puse in vanzare se afla cel putin la a doua licitatie.

Bancherii recunosc ca exe-cutarea silita nu este o masura pe care sa o indrageasca, tocmai pentru ca valorificarea imobilelor se face foarte greu, numarul cumparatorilor fiind, in continuare, destul de mic. Apelam la executari silite doar in ultima instanta, dupa ce am epuizat metodele de recuperare a imprumutului pe cale amiabila, ne-a declarat seful unei banci din Zalau. In plus, valoarea garantiilor a scazut drastic pe fondul diminuarii activelor imobiliare, multe ajungand sub valoarea creditului. Spre exemplu, in urma unei reduceri de 25 de procente aplicate pretului de evaluare a unui teren de 3.329 de metri patrati, situat in Criseni, Leumi Bank spera sa incaseze macar 132.000 de lei, desi valoarea totala a creantei este cu 6.000 de lei mai mare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »