Şacalii terorizează turmele oierilor sălăjeni

Mai mulţi proprietari de oi din judeţul Sălaj ne-au reclamat că, în ultima vreme, haite de şacali dau târcoale turmelor aflate la păscut. Primele probleme de acest fel ar fi apărut în primăvara acestui an, când, susţine Horaţiu Gaga, care deţine circa 400 de oi, o haită formată din şase şacali îşi făcea apariţia zi de zi pe Măgura Priei, acolo unde turma acestuia era la păscut. „În perioada în care oile au fătat, o haită de şase şacali a dat târcoale turmelor de ori zi şi noapte. I-am văzut cu ochii mei şi vă spun sigur că erau şacali, că nu i-a confundat nici cu vulpea, nici cu lupul. Marele meu noroc a fost că am câini mulţi şi curajoşi, altfel sigur şacalii mi-ar fi sfâşiat mioarele”, susţine bărbatul.
Acesta spune că un alt atac al acestui carnivor s-a produs în urmă cu doar trei săptămâni, când un ied a fost înconjurat de mai mulţi şacali, însă intervenţia câinilor de la stână a fost promptă, iar bietul pui a fost salvat, iar atacatorii, goniţi.
Potrivit fermierului, turma sa nu este singura terorizată de şacali. „Când mergem cu animalele la târguri, mai schimbăm o vorbă şi cu ciobanii din alte zone ale judeţului. Aşa am aflat că şi în zona barajului de la Vârşolţ, azi-iarnă a fost semnalată prezenţa unor şacali, dar şi că, în urmă cu circa două luni, un cioban ar fi fost muşcat, după ce, în încercarea de a-l alunga, omul a aruncat cu ciomagul după un şacal”, a precizat Horaţiu Gaga.
Reprezentanţii autorităţilor din domeniu par să nu aibă niciun habar despre această problemă, ba mai mult exclud existenţa şacalilor pe meleagurile sălăjene. „Nu am auzit să fi apărut şacalii în judeţul nostru. Este aproape imposibil, dat fiind faptul că aceste animale sunt specifice pentru zona Deltei şi pentru sudul ţării”, ne-a declarat Mircea Martin, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj.
La fel de surprins s-a arătat şi Cristian Crişan, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj. „Nu pot confirma problema sesizată. Nu am auzit de aşa ceva. Nu am avut sesizări despre acest lucru. Facem în fiecare an evaluarea vânatului, dar nu am descoperit şacali în Sălaj. Probabil sunt cazuri izolate, întrucât şacalul este întâlnit în special în sudul ţării”, a opiniat oficialul AJVPS Sălaj.
Şacalul, cunoscut şi drept lupul auriu, este o specie relativ nouă în România, cercetătorii susţinând că animalul a venit în ţara noastră din cauza schimbărilor climatice. Dacă primul şacal a fost semnalat în România în anul 1929, în prezent el este observat din ce în ce mai des, în majoritatea judeţelor. Originar din India, a pătruns în Europa prin Iran şi Turcia, în special în Grecia, Bulgaria şi Albania, de unde s-a „infiltrat” şi în ţara noastră. Astfel de animale au fost văzute şi în zona Braşovului, în Timiş şi chiar în Maramureş.
Şacalul este un mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă şi cu botul ascuţit. Ca structură, blana sa seamănă mai mult cu a lupului, dar are o culoare galben-aurie spre roşcat, de unde şi denumirea „lupul auriu”.

14 Thoughts to “Şacalii terorizează turmele oierilor sălăjeni”

  1. Hiena

    Asa este.Si eu am vazut in Zalau pe Pulidomb cum o haita de gheparzi teroriza niste indivizi care au fugit de la casa de nebuni.

  2. Vasile dintre bile

    …in amaratul ista de judet nu sunt bugati sacali pa doua labe ca o trabuit sa apara si iste pa patru ?!…

  3. zalauan

    Am auzit si eu, unchiului meu de la Vanatori i-a atacat oile

  4. italianul

    io am vazut un elefant trecand prin fata pe la Perla

    1. zalauan

      bautura nu-i destula…

  5. A innbunit lupul

    Andreea…par femeie cumpatata, asa zis ziarista de cariera, cu pretentii…cum naiba sa postezi astfel de aberatii intr-un cotidian, nu mai este simtul penibilului in lumea asta! Ce mama lupului sa caute sacalul in zona noastra! Da, este adevarat sa semanlizat prezenta lui prin migratie in Delta Dunarii si chiar in unele zone din Banat, dara asta ramane de verificat! Ce naiba asculti neprofesional si din birou toti betivanii, toate aberatiile si dupa asta faci tot felul de pseudoarticole facute din lipsa de subiecte de genul asta! Da-o naibii penibilitate, sa-i nu-i spun prostie…tu nu ai redactori sefi…directori…chiar am sa dau forward la acest articol in presa centrala sa vada si prostimea din alta parte cat de prosti suntem unii dintre noi! Penibil, rusinos, jenant!

  6. Anonim

    Pt lupul: sacali au fost semnalati nu numai in Salaj, ci si in Maramures si Satu Mare. crezi cau fost parasutati acolo? Normal ca trec prin Salaj.

  7. alee

    lipsa de hrana si conditiile climatice, i`ar fi putut determina pe sacali sa vina si la noi.. cum au fost in satu mare si maramures, de ce ar fi asa imposibil sa stea pe`aici? presupun ca voi, nu credeti nici ca sunt lupi si mistreti la noi, ca n`au ce cauta aici, in „judetu ista”… nu?

  8. A innbunit lupul

    esti un anonim postac necunoscator! alee, aleee

  9. A innbunit lupul

    Mai alee…aprops de lupi…tu stii cati sunt in Salaj? Tu stii ca in fiecare an se face o evaluare a efectivului cinegetic de pe fondurile de vanatoare? Tu stii ca aceste fonduri sunt „dotate” si cu angajati, respectiv padurari, paznici de vanatoare, etc? Cum dracu sa fi asa penibil sa stai in fata monitorului si sa postezi tot felul de aberatii? Unde mama Canisului aureus ai auzit tu de sacal in Maramuressau Satu Mare? e dimineata daca inca persista mahmureala e mai bine sa iei o pauza!

  10. Vasile dintre bile

    …o bolunzit lupu de o luat la ranga pa masa pana o ramas afata,dar din cauza foamitei prelunjite si a secetii parjolitoare o fatat numa 6 luputi aurii pitici pa care io botezat sacali,astia din lipsa de activitate sau mai rau,din neseriozitate,s-or apucat nesimtiti sa atace uaile bietilor pacurari, s-apoi sa mai zaceti ca lume nu-i re!…

  11. daniel domnin

    si mie miau fost atacate oile tot de sacali

  12. Nu este vorba de nici o infiltratie din sud si de nici o incalzire globala. Sacali in salaj a ajuns dinspre Ungaria. In 2011 am analizat sacalul la Alba Iulia. Nu fiti ignoranti si documentati-va. Este o stire buna, Reporterul(rita) a facut o ancheta foarte buna intreband autoritatile. Insa schimbarea climatica globala in nici un caz.. stim ca a fost in Romania in 1929.. Schimbarea climatica actuala a aparut in anii 1980. Ori ce vorbim aici.. da, este un indicator de ignoranta umana.. Acolo au ajuns pentru ca se dezvolta oieritul si ei mananca placentele in perioada de fatare. Mai sunt si atacuri la oi acaolo unde nu sunt pazite. Nu e carnivor, ci omnivor!!!

  13. madalina

    Cea mai extinsa oferta de lucru! Lucram deja cu foarte multi oameni! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de lazero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorintade a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: madicazaciuc@yahoo.com

Leave a Comment