Sălajul, campionul apelurilor false la 112

Magazin Salajean 18 aprilie 2011 0

Sălajul, campionul apelurilor false la 112

Peste 81 la sută dintre apelurile primite, în primul trimestru al anului în curs, la numărul unic de urgenţă 112 din raza teritorială a judeţului Sălaj sunt false. Potrivit unui comunicat de presă remis de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), acest procent situează judeţul Sălaj peste media pe ţară privind totalul apelurilor false recepţionate la numărul unic de urgenţă.

Statistica realizată pentru primul trimestru al anului în curs de către serviciul menţionat anterior arată că, la nivel naţional, la numărul unic de urgenţă au fost primite şi tratate 4.774.528 de apeluri, 74,10 la sută dintre acestea fiind false. Conform aceleiaşi statistici, media apelurilor false şi abuzive la nivelul judeţului Sălaj se ridică la 81,47 la sută.

În primele trei luni ale anului, la STS Sălaj au fost recepţionate 52.470 de apeluri, dintre care 42.746 au fost false. Dintre apelurile reale, 5.517 au fost transmise către Serviciul de Ambulanţă, în 1.626 de cazuri au fost solicitaţi poliţiştii, 316 apeluri de urgenţă au fost preluate de către pompieri, în timp ce jandarmii au intervenit la 68 de situaţii anunţate prin numărul unic de urgenţă, a declarat purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea. Potrivit sursei citate, majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri ori persoane cu probleme psihice şi sunt, în mare parte, realizate de pe cartele pre pay.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 904 români au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Acest număr este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »