Sălajul, aproape de o epidemie de rujeolă

Magazin Salajean 28 aprilie 2011 0

Sălajul, aproape de o epidemie de rujeolă

Nu mai puţin de 69 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Sălaj, de la începutul lunii aprilie şi până în prezent, dar autorităţile sălăjene din Sănătate au declarat că nu este vorba de o epidemie, ci doar de focare ţinute sub control.

Toate cele 69 de îmbolnăviri au fost înregistrate la copii, ne-a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, minorii aparţinând unor familii seminomade sau defavorizate care au refuzat vaccinarea. „Este vorba despre forme uşoare şi medii de boală, cazurile fiind izolate şi tratate corespunzător, fie în cadrul Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, fie sub supravegherea medicului de familie, după ce, în prealabil, medicul infecţionist a stabilit diagnosticul”, a declarat Ligia Marincaş.

DSP Sălaj a dispus supravgherea contacţilor prin intermediul cabinetelor medicale de familie, precum şi recuperarea restanţierilor la vaccinarea ROR. Până în prezent, au fost vaccinaţi aproximativ 100 de copii cu vârste cuprinse între 7 – 13 ani. Totodată, sunt efectuate în paralel acţiuni de educaţie sanitară în rândul respectivelor comunităţi.

Autorităţile sălăjene ţin să precizeze că judeţul nu se confruntă cu o epidemie, ci sunt înregistrate doar focare care sunt ţinute sub control. În caz de epidemie, boala ar trebui să se extindă, în timp ce în situaţia de faţă boala este localizată în limitele comunităţilor respective. În Sălaj, majoritatea populaţiei este vaccinată ROR, a explicat sursa citată.

Asemenea cazuri de rujeolă au fost înregistrate şi în alte 11 judeţe din ţară, boala fiind una caracteristică perioadei copilăriei şi având drept cauză un virus extrem de puternic. Pacientul face febră mare, după care apare o erupţie extinsă pe piele. Netratată, rujeola poate duce la complicaţii grave: encefalită, otită, pneumonie şi, în unele cazuri, orbire.

Cum de la începutul anului şi până în prezent, la nivel naţional au fost înregistrate peste 700 de cazuri, adică de trei ori mai multe faţă de numărul total al îmbolnăvirilor înregistrate în 2010, România este la un pas de o epidemie.

Şi Germania, Danemarca, Franţa, Serbia, Macedonia, Olanda, Elveţia şi Norvegia acordă o atenţie sporită situaţiei, după ce au fost nevoite să declare fiecare epidemie de rujeolă, numărul cazurilor raportate din cele opt state depăşind 8.000. De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat o alertă în privinţa epidemiei de rujeolă de pe bătrânul continent, boala care ar trebui eradicată până în 2015 dovedind că încă poate ridica mari probleme chiar şi în secolul XXI.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »