Sălăjenii, îngenuncheaţi de Compania de Apă

Magazin Salajean 22 iunie 2011 0

Sălăjenii, îngenuncheaţi de Compania de Apă

După luni de zile în care s-au ferit să semneze noile contracte cu conducerea Companiei de Apă, în cele din urmă, majoritatea sălăjenilor au decis să pună parafa. Aproximativ 70 la sută dintre reprezentanţii scărilor de bloc din municipiu şi-au dat acordul pentru facturarea apei la comun, iar numărul acestora este în continuă creştere. Potrivit reprezentanţilor sucursalei sălăjene, zilnic se semnează în jur de 20 de noi contracte. Între timp, jibouanii şi-au încheiat deja socotelile cu Compania de Apă.

Peste 740 de reprezentanţi de blocuri şi scări de blocuri, din cele 1.063 existente la nivelul municipiului Zalău, au semnat deja noile contracte pentru facturarea apei la comun, potrivit reprezentanţilor Sucursalei Sălaj a Companiei de Apă Someş (CAS) Cluj. Zălăuanii conştientizează că, dacă nu semnează contractele, vor rămâne fără apă. Numai în ultimele zile am încheiat, zilnic, câte aproximativ 20 de contracte noi cu reprezentanţii şi administratorii scărilor de bloc, ne-a declarat, ieri, directorul Sucursalei Sălaj a CAS Cluj, Marcel Zaharia.

Debranşările, puse în aşteptare

Însă, chiar dacă locatarii din municipiu au început să se conformeze cerinţelor Companiei de Apă, acţiunea de somaţie continuă. Conform unui program stabilit, în fiecare zi sunt somate în jur de 20 de scări de bloc, pentru ca reprezentanţii acestora să se prezinte la sediul unităţii şi să încheie un nou contract. În cinci zile de la înştiinţare, locatarii vor trebui să facă demersurile pentru semnarea noilor contracte. În caz contrar, la expirarea termenului, pot să se aştepte la debranşări, a menţionat Marcel Zaharia. Prin urmare, debranşările au fost întrerupte. Momentan, s-a renunţat la debranşări doar prin simplul fapt că persoanele somate au acceptat să semneze contractele. Însă, dacă va fi nevoie, îi vom tăia de la alimentarea cu apă, a precizat directorul Sucursalei.

Restanţierii, ameninţaţi cu executarea silită

Din cele spuse de reprezentantul furnizorului de apă, facturarea la comun nu va afecta nota de plată a consumatorilor, costurile fiind trecute într-un tabel ataşat facturii eliberate la nivelul scării de bloc. Fiecare locatar va şti cât a consumat şi cât are de plată, la această sumă urmând a se adăuga cotă parte din pierderile înregistrate la nivelul scării de bloc. Prin urmare, din acest punct de vedere, nu se schimbă nimic. Singura modificare o constituie achitarea facturii. Aceasta se va plăti de către reprezentantul desemnat de locatarii respectivului imobil, susţine Zaharia. Potrivit acestuia, odată cu semnarea noilor contracte, datoriile locatarilor restanţieri la plata facturii de apă intră în atenţia reprezentanţilor companiei. Şi anume, persoanele care au datorii vor fi înştiinţate de restanţă, ulterior somate, iar dacă nu se conformează, acestea vor fi acţionate în instanţă, până la executare silită. Plata la comun începe de la zero.

Toţi pentru unul şi unul pentru toţi

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu rău-platnicii apăruţi ulterior semnării contractelor. Din afirmaţiile directorului Zaharia, compania tratează cu reprezentantul scării de bloc, şi nu individual. Dacă există un rău-platnic în scara de bloc, tratăm consumatorul contractual, respectiv scara de bloc şi nu utilizatorul individual. Factura lunară este scandentă la un termen de 45 de zile, după care se trece la somaţii de maxim zece zile. Ulterior acestor termene, vom recurge la recuperarea sumelor. Cu siguranţă vom găsi, împreună cu reprezentantul locatarilor ori administratorul de bloc, soluţii pentru achitarea sumelor restante. Menţionez însă că, până în prezent, nu am avut situaţii de genul, mai ales că sumele de achitat pentru consumul lunar de apă sunt sume modice, a afirmat Marcel Zaharia.

Plata facturii se poate realiza şi fără achitarea întregii sume. Doar că, în cazul în care datoria depăşeşte termenul de 45 de zile aferent facturii, se va trece la penalizări, iar mai apoi la somaţii. În cazul rău-platnicilor, aceştia ar putea rămâne fără apă curentă, compania având dreptul să le sisteze individual furnizarea apei.

Jibouanii şi-au dat acordul

La nivelul oraşului Jibou s-au încheiat, încă de săptămâna trecută, contractele de facturare la comun. Potrivit sursei citate anterior, 90 de reprezentanţi de blocuri şi scări de blocuri au semnat noile contracte, în timp ce şase persoane au solicitat individualizare, şi anume reţea proprie pentru apartamente. În oraşele Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei, unde sunt 132 şi respectiv 50 de scări de bloc, contractele au fost semnate încă din octombrie, anul trecut, sistemul de facturare la comun fiind practicat şi înainte de această dată.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »