Romanii din UE primesc alocatii pentru copii

Magazin Salajean 2 iulie 2007 0

Potrivit Regulamentului 1.408/71/CEE privind prestatiile sociale si a legislatiei romane, lucratorii salariati, cei independenti si membrii familiilor lor care se deplaseaza in interiorul Comunitatii Europene pot beneficia de alocatia de stat pentru copii si indemnizatia pentru cresterea copilului sau stimulentul lunar.

Directorul executiv al Directiei de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Salaj, Matolcsi Elisabeta, a declarat recent in cadrul unei conferinte de presa ca, pana in prezent, au fost inregistrate patru solicitari de efectuare a platii alocatiei de stat pentru copiii cetatenilor romani care si-au stabilit domiciliul in Ungaria, Germania, Olanda si Italia. Aceste drepturi difera, insa, de la o tara la alta in ceea ce priveste conditiile in care cetatenii straini pot beneficia de ele.

In situatia in care se solicita efectuarea platii prestatiilor familiale intr-un cont bancar din alt stat membru, aceasta se va realiza de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse printr-un compartiment specializat care se infiinteaza in cadrul Directiei Generale Incluziune si Asistenta Sociala, a spus directorul DMPS Salaj.

De mentionat ca prevederile acestui Regulament se aplica salariatilor sau persoanelor care desfasoara activitati independente sau acelora care s-au aflat sub incidenta legislatiei din unul sau mai multe state membre si care sunt cetateni ai unuia din statele respective.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »