Registrele electronice de munca, depuse in proportie de 54 la suta

Magazin Salajean 23 iulie 2007 0

Registrele electronice de munca, depuse in proportie de 54 la suta

Peste 50 la suta dintre angajatorii si institutiile publice din judet au depus la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Salaj registrul de evidenta a salariatilor in format electronic.

Purtatorul de cuvant al ITM Salaj, Mariana Pop, ne-a declarat ca, numarul total de registre depuse pana la data de 10 iulie 2007 este de 3.807. Dintre acestea, 3.645 au provenit de la angajatori privati si 162 de la cei cu capital de stat.

Incepand cu luna iunie 2007, inspectorii de munca verifica respectarea de catre angajatori a prevederilor acestor acte normative. Pana acum au fost verificati un numar de 33 de angajatori, sapte dintre ei fiind sanctionati contraventional cu amenzi in cuantum de 35.000 de lei, a adaugat Mariana Pop.

Reamintim ca angajatorii si institutiile publice au obligatia sa depuna la ITM registrul general de evidenta a salariatilor in format electronic, potrivit noilor reglementari din domeniul legislatiei muncii. Acesta se transmite la ITM in a carui raza teritoriala isi are sediul sau, dupa caz, domiciliul, angajatorul. Registrul electronic se poate transmite on-line prin portalul Inspectiei Muncii, dupa primirea unei parole, in urma depunerii unei cereri la sediul institutiei prin e-mail, pe baza de semnatura electronica si prin depunerea la sediu, insotit de o adresa de inaintare semnata de angajator.

Totodata, angajatorul are obligatia ca, in termen de cinci zile, sa anunte modificarile survenite in registrul de evidenta al salariatilor in format electronic, cum ar fi: elementele de identificare a tuturor salariatilor, data angajarii, functia/ocupatia, tipul contractului individual de munca, data si temeiul incetarii contractului individual de munca.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »