Rectificare bugetară la Zalău

Mihaela Moldovan 24 iulie 2012 1
Rectificare bugetară la Zalău

Consilierii locali municipali au aprobat luni un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al Zalăului, pe anul în curs. Potrivit referatului ataşat proiectului de act normativ, la începutul lunii iunie municipalitatea a primit o donaţie în sumă de 19.800 de lei din partea SC AVE Energie Ag Austria, pentru amenajarea unor spaţii de joacă în oraş. Ca urmare, bugetul local pe trimestrul III a fost majorat cu suma respectivă atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
De asemenea, având în vedere că au fost încasate sumele aferente unor proiecte cu finanţare nerambursabilă, bugetul a fost majorat la secţiunea Dezvoltare (atât la capitolul venituri, cât şi la cel de cheltuieli) cu 1,6 milioane de lei, banii urmând să fie destinaţi reabilitărilor efectuate la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, proiectului “Drumul spre succes”, Grupului Şcolar “Mihai Viteazul”, reabilitării Clădirii Transilvania, proiectului “Siguranţa publică prin sisteme de supraveghere video”, Festivalului Roman şi nu numai.

Consilieri locali peste tot

Tot în şedinţa de luni, aleşii municipali au desemnat consilierii locali care vor participa la alegerea delegatului sătesc care va reprezenta localitatea componentă Stâna la şedinţele de Consiliu Local municipale. Astfel, cei doi aleşi în acest sens sunt Cristian Mureşan şi Raul Dragoş. Tot prin vot secret au fost desemnaţi şi consilierii care vor reprezenta municipalitatea în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la SC Transurbis SA (operatorul de transport public local, n.r.). Cei care au primit votul majorităţii sunt Ioan Valentin Hosu, Monica Băgărean, Rodica Pop Seling, Dana Gabriela Coţa, Nicolae Fazakaş. Pentru a reprezenta Consiliul Local în AGA la Uzina Electrică, au fost desemnaţi Daniel Rus, Dana Crişan, Rodica Mureşan, Daniela Coţa, Bogdan Zsolt, în timp ce la şedinţele AGA ale SC Citadin Zalău SRL vor lua parte Raul Dragoş, Eugen Pop, Alexandru Lakatos, Ioan Bălăjel şi Daniela Coţa.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. ion 24 iulie 2012 at 13:19 - Reply

    Eminescu despre clasa politica romaneasca – valabil si astazi:

    “Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (…)

    Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(…)

    Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)

Lasa un Raspuns »