Reabilitarea termica a blocurilor, o solutie viabila pentru simleuani

Magazin Salajean 30 martie 2009 0

Reabilitarea termica a blocurilor, o solutie viabila pentru simleuaniDupa ultimele dezbateri ale Consiliului Local simleuan, proiectul de reabilitare termica pentru blocurile urbei de pe Crasna va deveni realitate incepand cu acest an.

Astfel, Consiliul Local al Primariei Simleu Silvaniei prin intermediul primarului Septimiu Catalin Turcas, va incheia contracte cu asociatiile de locatari care vor dori sa participe la acest proiect. In momentul in care asociatiile de locatari vor fi decise in proportie de 51 la suta sa sustina proiectul, se va putea desfasura prima etapa a acestuia prin intocmirea studiului de fezabilitate, urmat de intocmirea proiectului termic si in final a auditului energetic.

Interesul Primariei locale este acela de a derula acest proiect cu costuri cat mai mici pentru populatie.

Estimarea actuala a izolarii unui apartament se apropie de valoarea de 3.000 de lei. Avand in vedere ca, in anul precedent, la nivel national s-au reabilitat termic aproximativ 67 de blocuri cu costuri enorme, de pana la 13-14 mii de lei pentru fiecare apartament, Primaria simleuana spera ca va putea demara acest proiect incadrandu-se in suma aproximativa a celor 3.000 de lei/apartament. Din valoarea totala a costurilor de reabilitare, 50 la suta din fonduri vor fi de origine guvernamentala, 30 la suta vor apartine Primariei, iar restul de 20 la suta vor proveni din contributia asociatiilor de locatari.

Dupa studiul de fezabilitate, costurile estimate vor fi studiate de asociatiile de locatari, care vor decide in final daca isi vor putea sustine contributia.

Asociatiile de locatari care se vor decide pentru proiect si vor putea sustine cota de 20 la suta in timp util, vor fi declarate prioritare privind reabilitarea. Auditul energetic va fi realizat ulterior, iar, in final, o sedinta cu reprezentantii tuturor asocaitiilor de locatari, va decide blocurile care vor participa la acest proiect.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »