Reabilitarea drumului Măgura din Şimleu va începe în primăvară

Mihaela Moldovan 31 ianuarie 2013 6
Reabilitarea drumului Măgura din Şimleu va începe în primăvară

Autorităţile locale din Şimleu Silvaniei vor desemna prin licitaţie publică, în perioada următoare, proiectarea şi executarea lucrărilor de reabilitare a drumului forestier Măgura, care face legătura între oraş şi fondul forestier al acestuia. Este vorba de doi paşi care trebuie realizaţi de administraţia şimleuană: mai întâi, desemnarea firmei care să întocmească Proiectul Tehnic, iar apoi a constructorului căruia să îi fie încredinţate lucrările. Primarul Septimiu Ţurcaş sperase ca aceste etape să se finalizeze mai repede, iar anul trecut investiţia să fie deja demarată, însă planul edilului nu s-a îndeplinit. „Am întâmpinat tot felul de impedimente cu licitaţiile. Acum trebuie să achiziţionăm lucrările de proiectare şi execuţie, însă totul se mişcă încet, mult sub limita bunului simţ”, a declarat Septimiu Ţurcaş.
Acesta s-a arătat nemulţumit şi de faptul că, deşi la semnarea contractului de finanţare s-a cerut Primăriei Şimleu să se grabească şi să facă toate achiziţiile publice într-un an, starea de fapt din România – unde licitaţiile pot fi încetinite enorm de tot felul de contestaţii – a pus beţe în roate bunei derulări a proiectului. „Nici măcar acum nu am început lucrările, deşi ne gândeam că le vom începe în 2012. Acum sperăm să meargă mai bine şi să le demarăm în primăvară”, a declarat primarul.

Proiect cu greutate

Investiţia este una majoră, cu o valoare de 900.000 de euro. Primăria de Sub Măgură a obţinut finanţare pentru reabilitarea drumului cu pricina printr-un proiect depus pe măsura 125 – “Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, din Axa I – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”.
Potrivit primarului Ţurcaş, proiectul respectiv a fost unul din cele patru declarate câştigătoare, la nivel naţional, pe segmentul de finanţare sus amintit. „S-a solicitat finanţare din cauza faptului că accesul la fondul forestier proprietate a oraşului Şimleu Silvaniei se făcea numai pedestru şi, eventual, în zonele mai plane, cu atelajele trase de animale. Segmentele de populaţie care vor beneficia direct de aplicarea proiectului sunt reprezentate de silvicultori, muncitori forestieri din exploatarea şi prelucrarea lemnului, constructori pentru reţeaua de drumuri, întreprinzători mici şi mijlocii şi proprietarii de terenuri agricole şi forestiere din zona studiată sau turişti”, a declarat edilul.
Potrivit sursei citate, bugetul total al proiectului este de 912.617 de euro, eligibil în totalitate prin finanţare, contribţia locală fiind 0. „Sper să nu fie probleme cu cofinanţarea din bugetul central, întrucât se ştie că bugetul este cum este”, a declarat Septimiu Ţurcaş.

Podeţe peste pârâul Cehei

În urma investiţiei respective, drumul forestier Măgura, în lungime de 6,238 kilometri, va fi racordat la capătul străzii Cehei, pe versantul drept al pârâului Cehei. Până la cota maximă de 561,19 metri, drumul va traversa pârâul de două ori, peste două podeţe, urmând ca de la punctul să coboare în bazinul Valea Bădăcin. „Opinăm că finalizarea proiectului va avea ca efect social – economic îmbunătăţirea condiţiilor de trai a populaţiei din zonă şi un beneficiu real pentru şimleuani”, a mai spus primarul Ţurcaş.
Măsura 125 din Axa I de finanţare are ca obiectiv general adaptarea infrastructurii agricole şi forestiere la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăţilor în vederea creşterii competitivităţii sectorului agricol şi forestier.

Comentarii

comments

6 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. un prieten 31 ianuarie 2013 at 09:41 - Reply

    Asta face drumuri in padure iar santurile si canalizarea din oras sunt infundate.Bravos mai intelighentule…

  2. anonim 31 ianuarie 2013 at 09:59 - Reply

    Unde va iesi acest drum la Badacin stie cineva exact.

  3. tudor 31 ianuarie 2013 at 12:53 - Reply

    f bun proiectul,mai ales ca nu trebuie finantat din bugetul primariei!pt prietenul de mai sus,astea sunt pe fonduri europene,santurile ar trebui sa le curete oamenii,care sunt gospodari sunt sigur ca si le curata!!!

  4. stan patitul 1 februarie 2013 at 09:13 - Reply

    Nu e vorba de o reabilitare ci de o amenajare absolut noua a unui drum. “Foarte bun ” proiectul sa bage bani in buzunarul unui constructor anume. Dar pana la urma pe drumul ala se va putea merge mai usor la braconaj, sau cocalarii cu ATV sau motociclete zgomotoase sa nu mai poti vedea un animal salbatic in mediul sau natural si asa alterat de pe Magura. Asa si furtul de lemn va fi mai lesne. Nu mai vorbim de cata padure va fi taiata pe tot traseul drumului, cand se putea reabilita vechiul drum existent.

  5. Mos craciun 1 februarie 2013 at 11:15 - Reply

    Consiliul orasenesc, ar trebui sa adopte o hotarare,( daca nu exist cumva ) prin care sa oblige cetatenii, sa-si curete si, sa intretina santul si spatiul din fata caselor, nu sa traiasca cu mentalitatea ca este treaba primariei si, sa aplice sanctiuni celor care nu se comformeaza nu sa le treaca cu vederea.

  6. pule spataru 6 martie 2015 at 16:34 - Reply

    Anuntam Green Peace ,daca se strica biotopul.

Lasa un Raspuns »