Reţeaua de iluminat stradal – extinsă la Mirşid

Magazin Salajean 10 martie 2011 0

Reţeaua de iluminat stradal - extinsă la Mirşid

Autorităţile locale din comuna Mirşid vor să rezolve în 2011 problema iluminatului electric în centrul de comună, în zona cunoscută de localnici sub numele de „Fundătură”, suma prevăzută în acest sens din bugetul local fiind de 100.000 de lei. „Aici, sunt cu aproximativ 20 de case mai multe decât erau în urmă cu 4-5 ani, care au nevoie de corpuri de iluminat. Următorul pas este realizarea infrastructurii tehnico-edilitare. Vrem ca oamenii ce locuiesc aici să aibă toate utilităţile, iar acestea vor atrage, în viitor, şi alţi investitori. Zona este una cu potenţial bun de dezvoltare, eu cred că tot mai mulţi zălăuani îşi vor achiziţiona aici terenuri pe care să îşi ridice locuinţe”, ne-a declarat primarul Bereschi.

În ultimii doi ani, administraţia locală a reuşit să schimbe câteva sute de corpuri de iluminat stradal în localităţile Mirşid şi Firminiş, iar în Popeni a amplasat stâlpi de iluminat în comunitatea de romi, astfel încât câteva zeci de case noi ridicate în zonă au beneficiat de această utilitate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »