Răspunsul E-Star întârzie

Andreea Vilcovschi 18 martie 2013 0
Răspunsul E-Star întârzie

Autorităţile municipale au aşteptat, ieri, în zadar, un semn din partea administratorului judiciar al companiei E-Star Budapesta. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii firmei maghiare nu au transmis vreun răspuns oficial cu privire la preţul propus de către municipalitate pentru tronsonul de 9,9 kilometri din reţeaua de distribuţie a energiei termice.
Primarul Radu Căpîlnaşiu anunţa, la finele săptămânii trecute, că autorităţile au găsit înţelegere la administratorul judiciar, care şi-ar fi dat acceptul cu privire la preţul de achiziţie de 1,4 milioane de lei propus partea română. La rândul său, administratorul public Radu Nistorescu susţinea că în cursul zilei de luni, 18 martie, cei de la E-Star trebuie să comunice un răspuns vizavi de oferta de răscumpărare. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă Nistorescu îşi păstrează optimismul. “Probabil ni-l vor transmite mâine (marţi, 19 martie – n.red.)”, a replicat acesta.
Până când cele două părţi ajung la un numitor comun, instanţa a admis cererile de ordonanţă preşedinţială depuse de către Primăria Zalău şi Uzina Electrică, prin care E-Star este obligată să nu împiedice furnizarea agentului termic către consumatorii finali şi să permită utilizarea, contra unei chirii, a tronsonului din reţeaua primară de transport a energiei termice.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »