Pupinfundistii de ieri si de azi (IV)

Magazin Salajean 5 octombrie 2006 0

Pupinfundistii de ieri si de azi (IV)(urmare din numarul trecut)

(Nazuinta, 5 ianuarie 1988)

Stiinta romaneasca afirmata in lume

Este evident ca in epoca noastra de intensa si uimitor de rapida dezvoltare, de amplificare continua a cunoasterii umane creste tot mai puternic rolul si contributia stiintei ca element esential al organizarii si dezvoltarii societatii moderne. Conducerea superioara de partid si de stat, personal tovavarasul Nicolae Ceausescu, secretarul general al partidului, acorda o grija deosebita cercetarii stiintifice si creatiei tehnice puse in slujba perfectionarii productiei, a progresului si bunastarii, a innobilarii omului, in acest scop asigurindu-se in tara noastra toate conditiile pentru cercetare si creatie stiintifica.

Caracterul profund umanist este una din trasaturile fundamentale ale politicii partidului si statului nostru in domeniul stiintei si tehnologiei.

Un pilduitor exemplu de punere a stiintei in slujba omului ofera permanent, cu o deosebita competenta si putere de munca, tovarasa academician doctor inginer Elena Ceausescu, personalitate politica si stiintifica de recunoastere internationala.

Creatia stiintifica a tovarasei Elena Ceausescu in domeniul chimiei se constituie intr-un imbold pentru zecile de mii de slujitori ai stiintei din patria noastra. Contributiile originale aduse cu pasiune si cutezanta in acest domeniu au intrunit aprecieri elogioase din partea celor mai inalte foruri stiintifice. Ca o recunoastere a meritelor sale stiintifice, importante institute stiintifice si academii din numeroase tari ale lumii i-au conferit titlurile de doctor honoris causa si membru de onoare, sa amintim doar Societatea Internationala de Chimie Industriala, Academia de Stiinte din New York, Institutul American al Chimistilor, Societatea de Stiinta Polimerilor din Japonia, Institutul Regal de Chimie din Londra, Academia Europeana de Stiinte, Arte si Litere s.a.

Activitatea tovarasei academician doctor inginer Elena Ceausescu in cercetarea si ingineria chimica se constituie intr-o vasta opera stiintifica, incluzind zeci de lucrari publicate in reviste de specialitate si volume, precum si comunicari la simpozioane si congrese nationale si internationale. Este meritul tovarasei Elena Ceausescu de a fi initiat monumentala lucrare Enciclopedia chimiei. Activitatea tovarasei academician doctor inginer Elena Ceausescu ca presedinte al Consiliului National al Stiintei si Invatamintului, constituie un exemplu demn de urmat pentru toti oamenii de stiinta din tara noastra.

Beneficiind de sprijinul generos al indrumarii sale permanente, de conditii de munca si cercetare stiintifica deosebite, colectivul de medici de la Spitalul orasenesc din Simleu Silvaniei isi intensifica eforturile pentru a veni, cu noi rezultate ale cercetarii noastre in slujba omului, a sanatatii sale. Exprimindu-ne recunostinta pentru sprijinul neprecupetit primit de-a lungul anilor, dorim din toata fiinta noastra tovarasei academician doctor inginer Elena Ceausescu, la aniversarea zilei sale de nastere, multa sanatate, putere de munca si La multi ani!

Dr. doc. Ioan PUSCAS, directorul Spitalului din Simleu Silvaniei

Tovarasul Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania. Cu adinca recunostinta si acordind cea mai inalta apreciere conditiilor admirabile create de Partidul Comunist Roman – personal de dumneavoastra pentru dezvoltarea stiintei si culturii romanesti, va rog sa imi permiteti sa va transmit acest omagiu, odata cu cele mai profunde sentimente de stima si consideratie, urindu-va din toata inima multa sanatate si mult bine in viata, spre binele si fericirea poporului roman. Tovarasei Acad. dr. doc. ing. Elena Ceausescu, Profund recunoscator meritelor dumneavoastra personale in promovarea stiintei romanesti si a recunoasterii ei pe plan international, va rog sa-mi permiteti sa va ofer ca omagiu pentru nobila Dumneavoastra activitate aceasta carte in care voi fi fericit sa regasiti, pe linga modesta mea contributie in domeniul medicinei, si pretuirea de care va bucurati din toata inima, pentru idealurile marete carora ne-ati indemnat intotdeauna sa ne daruim toata munca si truda noastra.

Dr. PUSCAS IOAN.

(Dedicatie pentru lucrarea Probleme actuale si conceptii noi in patologia gastroduodenala, 15 septembrie 1987)

(Nazuinta, 17 noiembrie 1984)

Semn de recunoastere

Te-as recunoaste tara din mii si mii de tari

Dupa acest griu de aur inalt cit o statuie,

Dupa suflarea ciutei pe-ascunsele-ti carari

Dupa izbinda ce-n columne suie.

Te-as recunoaste tara prin timpul vesnic treaz

Dupa rostirea doinei la ceas de sarbatoare

Dupa cirmaciul tau destoinic si viteaz

purtindu-te spre comunista zare.

Te-as recunoaste tara dupa cintarea-ti lina

Si dupa iarba-n zori inrourata,

Tu pururi nascatoare de lumina

De-a pururea fii binecuvintata.

Viorel Varga

(Nazuinta, 25 noiembrie 1989)

SCOALA – FACTOR IMPOTANT AL INTEGRARII SOCIALE

Am trait, in aceste zile, impreuna cu intregul colectiv didactic si elevi, intense sentimente de mindrie patriotica, urmarind cu viu interes lucrarile Congresului al XIV-lea al partidului – Congresul marilor victorii socialiste – care l-a reales in fruntea partidului pe genialul nostru conducator, tovarasul Nicolae Ceausescu, garantia suprema a ridicarii Romaniei socialiste pe noi culmi de progres si civilizatie.

Magistralul raport prezentat de secretarul general al partidului se afla deja pe masa de lucru a fiecaruia dintre noi, constituind calauza intregii noastre activitati. Am inteles noi, dascalii, ce rol deosebit si ce loc important revine invatamintului romanesc in ridicarea nivelului general de cunostinte ale intregii natiuni, in educarea copiilor in spiritul conceptiilor revolutionare, patriotice, in pregatirea lor temeinica pentru a putea sa intre in cimpul muncii cu un inalt nivel de pregatire profesionala si cultura generala, cu un spirit revolutionar, combativ. Sa facem astfel – ne cere secretarul general al partidului, tovarasul Nicolae Ceausescu – ca tinerele generatii sa se formeze intr-un inalt spirit de munca si lupta revolutionara, sa constituie garantia ca vor asigura dezvoltarea continua a patriei noastre, infaptuirea visului de aur al omenirii – comunismul – ca intotdeauna vor fi demni aparatori ai socialismului, ai patriei, ai independentei Romaniei. Aceste imperative vor constitui obiectivele prioritare ale procesului instructiv-educativ desfasurat si in liceul nostru.

Prof. Liviu SAMPALEAN (actualmente directorul Liceului Teoretic Jibou, consilier local, membru in Biroul Executiv al PNL Salaj)

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »