Protopopii Vasile Boşca şi Valer Părău – la “Rotisorul politic”, ediţie specială

Magazin Salajean 28 aprilie 2011 0

Protopopii Vasile Boşca şi Valer Părău - la “Rotisorul politic”, ediţie specială

De Paşti am realizat o ediţie specială a emisiunii „Rotisorul politic” de la Radio Transilvania Zalău, o emisiune realizată în parteneriat cu „Magazin Sălăjean” şi cu ZTV.ro. Ediţia specială a fost dedicată marelui praznic al Învierii, avându-i ca invitaţi pe pr. Vasile Boşca, protopopul ortodox al Şimleului şi pr. Valer Părău, protopopul greco-catolic al Zalăului. În această pagină vă ofer câteva fragmente, editate, din dialogul purtat cu cei doi slujitori ai Bisericii.

„Cele mai grave trădări sunt cele spirituale”

(…) Rep.: O altă temă, i-aş spune de actualitate. A lui Iuda. Am trecut de acel episod, dar mi se pare important acest motiv al trădării. Cum vedeţi astăzi acest motiv? A fost chiar predestinat Iuda să trădeze? Cum ne raportăm astăzi la această trădare?

Pr. Vasile Boşca: După ceea ce afirmă Mântuitorul Iisus Hristos, era fiul pierzării, pare a fi predestinat pentru asta. Dar cred că putea să lupte dacă avea credinţă. Eu cred că el a fost biruit de către Satana. De altfel, Iisus Hristos îi spune că l-a biruit Satana. Putea să facă şi el ca şi Petru. Şi Petru a avut un moment de slăbiciune şi a fost avertizat că se va lepăda. El a spus că merge până la capăt, că acceptă să moară pentru Hristos şi totuşi umanul din el se dovedeşte limitat. În faţa a două femei îl neagă pe Iisus Hristos, apoi a treia oară se jură că nu îl cunoaşte. Şi totuşi când aude cântatul cocoşului, era avertismentul care l-a primit de la Iisus Hristos, „când va cânta cocoşul de trei ori te vei lepăda de mine”, fiind pe la 3 noaptea, atunci începe cântatul cocoşilor, îşi aduce aminte că a trădat, că s-a lepădat şi plânge cu amar. Are forţa redevenirii sale spirituale.

Regretă. Ori Iuda, interesant, că dacă îl iei aşa, ca om, devine conştient că a greşit, spune „am greşit vândut sânge nevinovat” şi încearcă să-şi repare greşeala, greşeala materială, în sensul că a luat treizeci de arginţi şi îi duce şi aruncă în templu. Îi dă înapoi. Aş spune că din punct de vedere al eticii materiale a rezolvat problema. A regretat şi a restituit suma de bani. Dar el a trădat spiritual şi dacă avea forţa atunci să regrete, să-şi ceară iertare, felul în care a acceptat Petru, a plâns… Iertarea păcatelor grele nu se poate obţine cu uşurinţă. De exemplu, femeia desfrânată. Ea a plâns la picioarele lui Iisus Hristos şi cu lacrimile ei i-a spălat picioarele. Cei din jur l-au condamnat pe Iisus Hristos că acceptă să se atingă de el femeia uşuratică. Iisus Hristos le spune că ea mult a greşit, dar mult iubeşte.

Adică a avut o forţă a redevenirii extraordinară. Aşa este în istorie Maria Egipteanca. A fost foarte căzută, apoi a devenit o sfântă, trupul ei nu a putrezit. Iuda, dacă avea credinţă, dacă îl iubea pe Iisus Hristos, dacă dorea să fie din nou cu Iisus Hristos, îşi putea cere iertare, dar n-a făcut-o. El a crezut că totul este material. Dau banii înapoi şi am terminat… Spuneţi dvs. cum vedem în actualitate. Am văzut că şi în Magazin Sălăjean aţi făcut o semnalare. Pe drept cuvânt, astăzi sunt enorm de multe trădări. Dar să ştiţi, cele mai grave trădări sunt cele spirituale, nu cele materiale, că doi parteneri într-o ecuaţie economică nu sunt fideli. Trădările spirituale dor, adică cele conjugale, cele din raporturile între părinţi şi copii. Adeseori copiii fiind sănătoşi uită de părinţii bolnavi şi îi lasă în suferinţă. În prietenie cred că la noi deja este o problemă. Trebuie să ne respiritualizăm. Sunt atâtea trădări în prietenie. Pentru mici avantaje materiale. Inclusiv trădare politică. Cineva îmi oferă mai mult sau un post efemer de câţiva ani şi eu îmi trădez prietenii cu care cândva am făcut o echipă şi am zis că cred în acea idee. Aici suntem în suferinţă.

„Este important ca Iuda să nu devină un model al trădării”

Pr. Valer Părău: Părintele conota partea cu trădarea lui Iuda şi trădarea lui Petru. Să nu uităm că în Vechiul Testament sunt câteva profeţii legate de cei treizeci de arginţi, va fi un fiu al pierzării… Toate aceste lucruri erau cunoscute. Oarecum finalul Mântuitorului era profeţit. Dar Iuda avea mereu, prin voinţa pe care Dumnezeu de fapt ne-a dat-o tuturor, avea libertatea să aleagă un alt tip de trădare. Ştiţi că trădarea a fost cu banii, apoi cu sărutarea pentru prindere, dar apoi Iuda s-a spânzurat. S-a spânzurat pentru că nu a mai avut curajul să mai facă o reparaţie sufletească, ceea ce spunea şi părintele. Iuda l-aş etala oarecum cu cei doi tâlhari de pe Cruce, din care unul era bun şi unul era rău. Unul s-a convertit în momentul acela când era pe Cruce şi a primit raiul, iar celălalt nici acolo, în ultimul moment al vieţii lui nu a avut curajul să se împace cu Dumnezeu. Cu siguranţă, şi Isus l-ar fi iertat pe Iuda. Iuda nu s-ar putea numi ca trădătorul trădătorilor, haideţi să o definim aşa. Iuda a fost un împlinitor al planului lui Dumnezeu. Nu întâmplător Isus l-a ales printre cei 12 apostoli. Înseamnă că avea şi o parte bună a vieţii lui. Sigur, a avut slăbiciunea şi momentul în care s-a declanşat a fost atunci cu spălarea picioarelor pe care a făcut-o Maria Magdalena şi mai apoi când a fost acuzat, ştia, „cel care va întinde mâna cu mine în blid”, „cel care acum vine”… Situaţia lui Iuda este oarecum o situaţie care ţine de momentul pierderii unei anume fidelităţi şi cred că este important ca Iuda să nu devină un model al trădării. Ar trebui să-l recunoaştem pe Iuda ca un moment al întâlnirii profunde cu ceea ce trebuie să fie un om. Părintele a făcut o trimitere extraordinară la societatea de astăzi. Din păcate, am pierdut fidelitatea în căsnicii, fidelitatea în prietenii, fidelitatea într-un anumit tip de acţiuni. Ceea ce nu ar trebui să comparăm cu Iuda. Iuda a avut, din păcate, finalul lui. Să comparăm cu partea de iertare. Să vedem că Dumnezeu cu siguranţă l-ar fi iertat şi astăzi puteam vorbi de sfântul Iuda Iscarioteanul. Probabil.

„Confesiunile toate avem o problemă foarte serioasă”

Rep.: Am citit zilele trecute despre pretinse noi descoperiri, nu ştiu cât de relevante, de schimbarea zilei aşa cum se ştie în care a avut loc Cina cea de Taină. Are vreo relevanţă astăzi? Că nu a fost miercuri, ci joi ori că a fost joi şi nu miercuri?

Pr. Vasile Boşca: Garantat nu are. Pentru că mesajul este important. Lumea, aşa cum a spus şi părintele protopop, trăieşte într-o dimensiune tragică Vinerea Mare. În Vinerea Mare, ca de altfel şi în Joia Mare, se citesc toate textele, din cele patru evanghelii, în legătură cu învăţătura pe care o dă Iisus Hristos apostolilor înainte de a merge în Ghetsimani la rugăciune şi apoi este prins şi se repetă aceste texte. Acestea cred că ar fi dominanta – învăţături de o profunzime cu adevărat dumnezeiască. Nu putea un om să meargă pe astfel de idei. De aceea Iisus Hristos a fost înconjurat spontan, nedirijat, neorganizat de mii de oameni. (…) Iisus Hristos, după Cina cea de Taină, aceasta este esenţa acestui moment, şi e foarte important cine poate acum să facă o pauză de lucru, „astăzi nu lucrez, citesc Scriptura sau merg la Biserică şi ascult textele biblice”, e un moment de introspecţie şi Iisus le spune apostolilor că „eu sunt prietenul vostru, nu sunt stăpânul vostru. V-am arărat vouă toate”. „Voi spuneţi că sunt Domn şi stăpân şi bine spuneţi, dar totuşi acest tip de Domn şi stăpân: eu v-am arătat vouă toate, am fost perfect transparent”, ceea ce nu se întâmplă în societatea de astăzi. Nici chiar în cea creştină. Această barieră care se pune între trepte ierarhice este nefolositoare.

Iisus spune „voi sunteţi prietenii mei”. Atunci exact asta ar trebui să fie relaţia între preot şi credincios, în ierarhia Bisericii, de toate nivelurile, de prietenie în Hristos, nu neapărat o ascultare, o determinare a unei categorii să o duci la obedienţă. Când îl determini pe creştin să fie obedient înseamnă cu am înţeles mesajul Evangheliei. Iisus Hristos spune „voi sunteţi prietenii mei”. Apoi le spune că face ascultare de la Dumnezeu Tatăl pentru misiunea de a răscumpăra lumea. Vorbeşte despre dragostea, „Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine, voi sunteţi în Tatăl”, face un amestec spiritual al dragostei între Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul… Mesajul esenţial pe care îl transmite pe lângă asta este de unitate. Şi spune la un moment dat, „Doamne, nu numai pentru aceştia mă rog, ci pentru toţi cei care vor crede, ca toţi să fie una, precum Eu cu Tine una suntem”. „Aşa şi ei să fie una în noi”. Ori aici noi, confesiunile toate avem o problemă foarte serioasă: s-a rupt unitatea de-a lungul istoriei. Din orgolii, din mândrie. Diavolul a fost foarte interesat să rupă unitatea creştină. Şi ar trebui să căutăm, chiar dacă nu mai putem face o unitate confesională, o unitate de spirit am putea să facem, de toleranţă, de acceptare. Am avea mult de învăţat de aici. (…)

„Memorialul morţii şi învierii”

Pr. Valer Părău: Pornind de la întrebarea dvs. trebuie să vedem că noi spunem că este memorialul morţii şi învierii. Că a fost euharistia joia sau miercurea… Un autor modern spune că am putea saluta în fiecare zi „Christos a Înviat!”, pentru că mărturia lui Christos este prezentă mereu în sufletul nostru. Nu contează oarecum o marcare istorică a timpului, ci este important modul în care noi trăim, ce înseamnă pentru noi Vinerea Mare. Citind Evanghelia, timpul creştinilor pentru a trăi acest moment este de a-l redescoperi pe Dumnezeu. Ce se întâmplă în plus în Vinerea Mare faţă de celelalte vineri? Sau faţă de celelalte zile? Cum trăieşte mesajul creştin? E Vinerea Mare. Acceptă iertarea? Primeşte iertarea? Ştie să se transpună undeva într-un domeniu practic al vieţii de zi cu zi? Şi aici trebuie făcută o deosebire între omul din Biserică şi acel om creştin care trăieşte peste tot, în care trebuie să vadă vocaţia în care rugăciunea lui transpusă în faţa lui Dumnezeu este trăită în viaţa de zi cu zi.

Şi cred că unul dintre argumentele importante ale mesajului lui Isus Christos sunt legate de moartea şi învierea sa. Isus a făcut câteva trimiteri speciale la timpul pe care îl trăim. Fiecare moment al vieţii lui. Imaginaţi-vă intrarea lui Isus în Ierusalim, aclamat cu osane. Peste trei zile îl omoară. Ponţiu Pilat, un alt personaj. La un moment dat, apropo de trădare, el simte că este un om nevinovat. La un moment dat chiar doreşte să-l scape pe Christos. Încearcă să spună „nu am făcut-o eu, faceţi-o voi, e omul vostru”, îl trimite din nou la căpeteniile preoţilor, care din nou îl întorc la Pilat, care auzind că îşi pierde problemele de guvernator, sigur, el se răscoleşte. Situaţia lui Isus faţă de moartea şi învierea sa se transpune mereu într-un plan interior. Şi aici trebuie să fie mereu: memorialul morţii şi învierii lui Christos. (…)

(interviul integral îl puteţi viziona pe www.ztv.ro)

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »