Protocol Politie – Pompe Funebre

Magazin Salajean 25 ianuarie 2007 0

Protocol Politie - Pompe Funebre

Serviciile de pompe funebre oferite prin acest protocol vor fi mult mai ieftine, decat cele obisnuite

Politia Salaj a incheiat, in cursul saptamanii trecute, un protocol de colaborare cu Serviciul de Medicina Legala Salaj si patru firme de pompe funebre, pentru transportarea cadavrelor, cu mijloace de transport adecvate, de la locul unde au fost gasite, la salile de efectuare a autopsiilor. Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Salaj, insp. Tincuta Dumuta, Politia Salaj a recurs la aceasta forma de colaborare pentru a respecta normele procedurale privind efectuarea expertizelor, constatarilor si a altor lucrari medico-legale, norme care prevad ca autopsia cadavrului se efectueaza numai de catre un medic legist, la morga serviciului de medicina legala sau a spitalului in a carui raza teritoriala s-a produs moartea sau a fost gasit cadavrul. Potrivit politiei, cooptarea firmelor de pompe funebre in acest protocol este benefica atat pentru IPJ, cat si pentru apartinatori. Este important de retinut faptul ca apartinatorii nu trebuie sa plateasca contravaloarea transportului la morga sau spital. In cazurile cu suspiciuni de omor, pruncucidere sau lovituri cauzatoare de moarte, cadavrul va fi transportat doar cu autospeciala SMLS. Dupa necropsiere, medicul legist autorizeaza transportarea cadavrului de la locul efectuarii autopsiei la domiciliul acestuia, cu mijlocul de transport autorizat al firmei care s-a deplasat la locul producerii evenimentului. Serviciile pompelor funebre care au incheiat protocol cu Politia Salaj sunt disponibile non-stop.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »