Protectia Consumatorilor Salaj, codasa cu acte in regula

Magazin Salajean 27 iulie 2011 0

Protectia Consumatorilor Salaj, codasa cu acte in regula

Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Salaj se situeaza in topul institutiilor din tara cu cel mai mic numar de controale efectuate la firmele din judet, in numar de 448. Nici la capitolul sanctiuni contraventionale nu a renuntat la podium, ocupand un loc trei cu amenzi in valoare de 232.800 de lei.

Studiul realizat de Econtext a prezentat situatia amenzilor din fiecare judet din tara, iar rezultatele au ridicat semne de intrebare: fie companiile respecta, in mare, legea, fie multe nereguli sunt solutionate pe cai amiabile. Directorul CJPC Salaj, Claudiu Silaghi, a declarat ca nu este doreste sa comenteze aceste date, pana la confruntarea cu situatia rapoartelor existente la nivelul institutiei pe care o conduce.

Potrivit datelor statistice prezentate in studiul amintit anterior, cel mai mare numar de controale a avut loc in Bucuresti, unde au fost desfasurate 2.634 de verificari. Pe locul al doilea se situeaza judetul Arad, unde au fost efectuate 1.563 de controale, urmate indeaproape de Cluj si Prahova, cu aproximativ 1.400 de verificari. Peste 1.000 de controale au mai fost executate in Iasi (1.389 de controale), Suceava (1.338), Mures (1.376), Bacau (1.349), Constanta (1.333), Alba (1.293), Hunedoara (1.1.62), Brasov (1.296), Arges (1.110). Acestea sunt doar judetele in care comisarii au efectuat peste 1.000 de controale. La polul opus, mai precis, ocupand ultimul loc la munca pe teren, din ceea ce arata studiul, se situeaza Salajul, cu doar 448 de controale efectuate.

Pe masura controalelor desfasurate, CJPC Salaj se situeaza pe locurile fruntase si la amenzile date firmelor. Dupa Covasna, care este singurul judet unde amenzile au avut o valoare sub pragul de 100.000 de lei, si Botosani, sanctiunile aplicate firmelor totalizand 182.100 de lei, apare in top judetul Salaj. In acest context, comisarii salajeni au scris amenzi de 232.800 de lei.

Cel mai amendat este municipiul Bucuresti, unde firmele s-au ales cu amenzi de aproximativ un milion de euro, anume de 4,26 milioane de lei. Al doilea judet privind valoarea amenzilor date firmelor este Prahova, cu sanctiuni contraventionale ce insumeaza 4,06 milioane de lei, pe locul trei fiind clasat judetul Brasov.

Cateva judete au un comportament atipic, in sensul ca se situeaza pe un loc oarecum aparte raportand volumul amenzilor la valoarea lor comerciala sau la valoarea lor economica. Unul dintre aceste judete este Bihorul, situat pe ultimul loc la salariul mediu, dar este pe pozitia a sasea dupa numarul angajatilor si pe locul noua dupa valoarea judetului. Cu alte cuvinte, este un judet cu nivel de trai scazut, dar cu o valoarea economica ridicata si cu un numar mare de angajati. Judetele Timis si Cluj se numara printre cele mai dezvoltate judete din Romania, dar nivelul amenzilor le plaseaza spre mijlocul clasamentului. Explicatia: fie companiile isi respecta consumatorii intr-un grad mai inalt decat in alte judete, fie inspectorii nu aplica amenzi, ci mai multe avertismente. Iar judetul Salaj nu face nota discordanta, fiind clasat la doua pozitii mai jos de judetul Cluj ca si putere comerciala (exporturi minus importuri). La capitolul salariu mediu se alineaza, in parte, valorii totale a amenzilor aplicate, ocupand un loc 33, cu un salariu mediu de 1.194 lei, si exceleaza atunci cand vorbim de numarul de angajati, respectiv 41.900, numar care situeaza Salajul pe penultimul loc al clasamentului pe tara.

Cel mai mare semn de intrebare se pune, insa, dupa judetul Giurgiu. Acesta este cel mai sarac judet din tara, privind schimburile comerciale, si are cel mai redus numar de angajati din tara. Chiar si asa, ocupa locul 18 la valoarea amenzilor primite de firme, de aproape 760.000 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »