Promisiunea ministrului Transporturilor: Sălajul va avea autostradă până în 2020

Până în 2020 vom putea circula pe autostradă de la Oradea la Cluj-Napoca, tronson care urmează să traverseze județul Sălaj, susține ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Mai mult, autostrada Transilvania va fi conectată cu drumul de mare viteză din Ungaria înainte de acelaşi termen. Sunt promisiunile făcute vineri, la Oradea, atât ministrul Transporturilor, cât și de Ștefan Ioniță, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Propuneri oficiale

După ce mai mulți dintre predecesorii săi au încercat prin diverse metode, inclusiv prin verificări în teren, să repornească lucrările la autostradă, actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, vine cu noi propuneri: „Sunt convins că împărţind în 3 secţiuni acest lot, vom avea parte de o mobilizare mult mai bună din partea firmelor. Vom mediatiza inclusiv lista contestatarilor de meserie care nu fac decât să blocheze dezvoltare economică şi proiectele de infrastructură din România.”

Motivate de ritmul alert în care maghiarii avansează cu autostrada spre granița cu România, autorităţile noastre promit să accelereze lucrările. „Noi spunem că termenele impuse – 4, respectiv 15 luni – pentru un prim sector de 5 kilometri care să facă legătura între graniţă şi Biharia cu descărcare în Biharia, în DN 79, practic să fie gata chiar înainte ca coloegii unguri să ajungă la graniţă”, susţine Ştefan Ioniţă, directorul general CNAIR. Astfel, mai rămân de realizat două sectoare de 25, respectiv 30 de kilometri pe porțiunea Suplac-Chiribiş-Biharia. În noile condiții și termene impuse constructorilor, întreg sectorul din Bihor al Autostrăzii Transilvania ar trebui să fie gata înainte de 2020. „Estimăm că, până la finalul anului, să avem antreprenori astfel încât, coroborate termenele 6 cu 18 luni, în 24 de luni să avem sectorul gata. Între Oradea şi Cluj, v-a spus şi domnul ministru, vom circula la finele anului 2020”, a promis directorul general CNAIR.

Deocamdată, visăm la… Nădășelu

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat, în urmă cu o lună, că a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău și la podul care va lega tronsoanele Gilău – Nădăşelu şi Gilău – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania, ceea ce va ajuta locuitorii Sălajului să urce pe autostradă, la Nădășelu, anul viitor. De altfel, constructorul italian Tirrena Scavi este cel care a fost selectat pentru finalizarea podului peste Someşul Mic de lângă Cluj – Napoca. Acesta va lega tronsoanele Gilău – Nădăşelu şi Gilău – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania Lucrările la podul amintit au fost amânate mai mulţi ani, iar specialiştii estimează că lucrările la acest obiecitv vor dura circa 10 luni, ceea ce înseamnă un termen de finalizare cel mai devreme la jumătatea anului 2018.

Și tot visăm…

Dacă promisiunile orifialilor amintiți mai sus se vor pune în practică, sălăjenii se vor putea mândri, peste câțiva ani, cu cel mai lung tunel rutier din România, săpat în Munții Meseș, o lucrare ce va face parte din Autostrada Transilvania, Brașov – Cluj – Borș. Potrivit proiectului, tunelul ce va străbate Munții Meseș, o lucrare fără de care Autostrada nu ar fi posibilă, va fi format din două tuburi, fiecare având câte două benzi de circulație și trotuare. Banda de urgență nu este prevăzută în aceste schițe, însă, desigur, proiectul final ar putea arăta altfel decât se prezintă în acest moment. Tunelul Meseş sau “Tunelul de la Zalău” (cum l-au botezat deja proiectanții) urmează să fie construit pe traseul Autostrăzii ce va porni din Brașov și se va termina în localitatea Borș, în sectorul Mihăieşti-Suplacu de Barcău. Mai exact, acesta va traversa Munţii Meseş la altitudinea de aproximativ 400 de metri. Proiectanții spun că acest tunel reprezintă cea mai bună variantă, fiind evitate săpăturile late de 120 de metri și adânci de aproape 50 de metri, așa cum erau prevăzute în varianta de traseu din studiul de fezabilitate elaborat în urmă cu 13 ani.

Compania de Drumuri a semnat, în 2015, un contract de aproximativ 1 milion de lei cu Tecnic Consulting Engineering Romania pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru acest tunel rutier. După mai multe întârzieri şi o penalizare de 40.000 lei, aplicată în decembrie 2015 proiectantului, data actualizată pentru finalizarea contractului a fost stabilită pentru sfârşitul lunii iulie 2017. Cu o lungime de 2,4 kilometri, “tunelul de la Zalău” ce va face parte din  Autostrada Transilvania îl va depăşi astfel pe cel de pe Transfăgărăşan, care deţine în prezent titlul de cel mai lung tunel rutier din România.

 

5 Thoughts to “Promisiunea ministrului Transporturilor: Sălajul va avea autostradă până în 2020”

  1. Anonim

    cica autostrada o sa se numeasca tibi marc

  2. Anonim

    este o prostie ce spun acestni.
    1. pe tronsonul de salaj nu sau facut inca toate exproprierile.
    2.pt a putea scoate la licitatie tronsonul de autostrada trebuie sa ai un minim de doc care trebuie sa-si urmeze cursul si termenele legale ,de aprox 120 zile dupa care se urca pe SEAP.
    3.dupa licitatie urmeaza contestatiile care groso modo dureaza aprox 1 an
    4.facem deja un calcul si vedem ca pina la final de an nu avem antreprenor desemnat
    5. nu mai spunem de alte proceduri ca ne pierdem vremea cu minciunile acestor domni
    sunt foarte multe lucruri de spus si foarte multe minciuni in ceea ce spun.
    intrbati orice adm. publica cit dureaza sa inchei un ctr de lucrari.
    6. in buna traditie romaneasca daca se va licita autostrada pina in dec 2017 ,ordinul de incepere va fi dat in iunie ca sa urmeze in perioada urmatoare proiectarea care va fi gata in decemnbrie 2018 , dupa care stam pina in iunie 2019 sa incepem la lucru.
    Apropo cei doi domni stiu declaratiile de acum aprox 2 saptamini facute de cei de la cj Bihor impreuna cu partenerii maghiari ca autostrada din Ungaria va fi finalizata in 2018 si va fi la granita Romaniei.Cum terminam noi mai repede ca ungurii?

  3. Anonim

    Mă rog, dv trebuie să umpleți ziarul cu ceva, dar mi-a fost suficient să dau peste declarația ministrului că în 2020 se va circula pe autostradă de la Cluj la Oradea, ca să trag concluzia că ori nu cunoaște unde sînt cele două orașe, ori e politician și nu-l doare gura, ori ambele!

  4. colea

    De accord cu Antonin, nicicum nu se poate face portiunea Salajeana mai devreme de 5 ani. De altfel Cucul n-a pomenit nimic de Salaj. Am impresia ca dansul crede ca autostrada trece din Bihor direct in Cluj.

  5. Salajanul

    Frumoase promisiuni. Noi Salajenii ar fi bine sa se termine in doi ani tronsonul Gilau- Nadaselu, ca sa putem sa mergem si noi pe autostrada spre sud, si sa nu mai fim nevoiti sa trecem prin Baciu-Cluj unde este foarte aglomerat. Cat despre autostrada la Salaj =, cred ca vor mai trece vreo doua mandate de parlamentari care dorm in scaunele bine platite ca de noi si de drumurile noastre nu se intereseaza.
    Bine a scris un prieten magiar pe net, laudandu-se ca mai repede se va lega transilvania de Ungaria decat de capitala tarii. Vai de ei ministri, acuma se repezesc cu promisiuni de urgentare a lucrarilor, dar pana acuma ce au facut ????

Leave a Comment