Proiectul de Lege a Educatiei, in dezbatere publica pe Internet

Magazin Salajean 24 martie 2010 0

Proiectul de Lege a Educatiei, in dezbatere publica pe Internet Proiectul de Lege al Educatiei Nationale a fost lansat in dezbatere publica, vineri, 19 martie, si pe site-ul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), in conformitate cu programul de guvernare al Guvernului Boc. Insa tot in spatiul online, a mai fost lansat, de luni, un site http://www.unpasinainte.edu.ro, care ofera toate informatiile despre acest proiect legislativ.

Mirel Matyas, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj ne-a spus ca ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, si secretarul de stat s-au intalnit, luni, 22 martie, la Bucuresti, cu toti inspectorii scolari din tara, intrunire in care a fost lansat noul site pentru dezbaterea proiectului legislativ. Cred ca este o initiativa buna a ministerului. Pe acest site este postat proiectul de lege a Educatiei Nationale, iar in acelasi timp, MECTS ataca punctele slabe din proiect. De o importanta deosebita este si faptul ca pe site exista un forum, unde cei interesati, profesori, elevi si parinti, isi pot exprima punctul de vedere referitor la acest proiect, ne-a comunicat Mirel Matyas, intr-o conferinta de presa sustinuta, ieri, la sediul inspectoratului.

Si la nivel local, conducerea ISJ Salaj si-a propus ca, impreuna cu toate unitatile de invatamant din judet, sa organizeze un program pentru dezbaterea Proiectul de Lege al Educatiei Nationale, la care sa-si aduca aportul, sa-si exprime parerile profesorii, elevii si parintii. Am tiparit proiectul de lege al Educatiei Nationale si l-am transmis in toate unitatile scolare din judet spre dezbatere. Astfel, in decursul saptamanii viitoare, vom avea la nivelul inspectoratului o intalnire cu directorii unitatilor de invatamant din judet pentru a analiza propunerile si dezbateri pe proiectul legislativ, a precizat inspectorul Matyas.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »