Problemele persoanelor vârstnice, pe masa de lucru a prefectului

Olivian Vadan 22 februarie 2013 2
Problemele persoanelor vârstnice, pe masa de lucru a prefectului

Instituţia Prefectului a organizat vineri şedinţa comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, eveniment care a avut pe ordinea de zi centralizarea propunerilor tematice pentru desfăşurarea şedinţelor în anul 2013 şi informarea privind acordarea biletelor de tratament pentru persoanele vârstnice. În acest cadru, au fost centralizate propunerile tematice venite din partea reprezentanţilor asociaţiilor persoanelor vârstnice, astfel stabilindu-se calendarul şi ordinea de zi pentru şedinţele din anul în curs. Astfel, tematica din 2013 vizează: serviciile medicale, acordarea biletelor de tratament pentru pensionari, acţiunile întreprinse de poliţia de proximitate pentru protejarea persoanelor vârstnice, dar şi organizarea de excursii şi competiţii sportive pentru persoane vârstnice. Referindu-se la tematica amintită, prefectul judeţului Sălaj, Filonaş Chiş, a precizat că “lista rămâne deschisă”, şi că aceasta av fi actualizată în funcţie de noutăţile legislative care vor apărea pe parcursul acestui an, dar mai ales în funcţie de probleme cu care se confruntă persoanelor vârstnice.
Referitor la acordarea biletelor de tratament pentru persoanele vârstnice, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, Mircea Pop, a declarat că, începând cu luna martie, se vor elibera biletele de tratament pentru staţiunile din ţară, arondate Ministerului Muncii. În acest context, s-a discutat luat în discuţie situaţia staţiunilor sălăjene, astfel că prefectul a afirmat că, în condiţiile în care Sălajul are resurse importante de ape minerale, este nevoie de o strategie clară în acest domeniu şi, mai ales, de acţiuni concrete pentru atragerea de investitori.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 25 februarie 2013 at 11:45 - Reply

    FRECTIE…..

  2. voicu 26 februarie 2013 at 21:04 - Reply

    fix fasole pastai te pomenesti ca mai esti director la pensii mai dute dracului cu biletele tale sint pensionar si ma duc unde vreau nu unde zici tu ,gunoiuleeee,,,

Lasa un Raspuns »