Proaspetele mămici nu sunt interesate de 500 de lei în plus la salariu

Magazin Salajean 16 iunie 2011 0

Proaspetele mămici nu sunt interesate de 500 de lei în plus la salariu

Doar şapte sălăjeni au renunţat, în cursul acestui an, la indemnazaţia pentru creşterea copilului pentru a se întoarce la locul de muncă. Astfel că, pe lângă salariul lunar dat de angajator, aceştia primesc de la stat un stimulent de inserţie pe piaţa muncii în valoare de 500 de lei. De acest ajutor beneficiază doar persoanele care au optat pentru varianta în care au ales să stea doar un an în concediu pentru creşterea copilului. În cazul în care mamele care au bifat varianta cu doi ani de concediu se răzgândesc şi vor să se întoarcă la muncă, acestea nu vor primi niciun fel de ajutor de la stat.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Sălaj, în prezent, în evidenţe sunt înscrişi un număr de 2.231 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Din numărul total de beneficiari, 2.066 primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului încadrat într-un grad de handicap, conform OUG nr.148/2005, iar ceilalţi 165 de beneficiari sunt încadraţi conform OUG nr.111/2010. Dintre aceştia din urmă, 24 au optat pentru un concediu de îngrijire a copilului până la vâsta de un an, iar restul de 141 pentru concediul de doi ani, ne-a declarat consilierul juridic din cadrul AJPS Sălaj, Marinela Cipleu.

Legislaţia actuală prevede că mamele pot să opteze pentru un concediu de creştere a copilului pe o perioadă de doi ani, dar cu o indemnizaţie cuprinsă între minimum 600 de lei şi maximum 1.200 de lei, sau pentru un concediu de un an cu o indemnizaţie maximă de 3.400 de lei. Dacă se întorc la muncă înainte de sfârşitul perioadei de un an de concediu, mamele vor beneficia de o primă lunară de 500 lei pentru întregul interval de până la 24 de luni. Acest stimulent nu se acordă mamelor care se întorc la muncă după primul an de concediu pentru creşterea copilului sau celor care optează pentru concediul de doi ani cu indemnizaţie maximă de 1.200 de lei.

Prin urmare, doar cei 24 de sălăjeni vor putea să se reîntoarcă la muncă şi să primească, totodată, şi stimulentul de inserţie de 500 de lei lunar. Guvernul a adoptat această variantă pentru a stimula populaţia să se întoarcă la muncă, sălăjenii însă ocolesc cu brio această variantă.

Alţi 47 de sălăjeni se află în plată pentru stimulentul pentru creşterea copilului, fiind încadraţi conform prevederilor legale dinainte de 1 ianuarie 2011. Aceştia au solicitat indemnizaţia pentru creşterea copilului anul trecut ori acum doi ani, prin urmare, primesc lunar doar 100 de lei până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »